Vera Onică: “Fotbalul este viața mea”

De mic copil a îndrăgit fotbalul, iar când a ajuns să ia o decizie ce meserie va alege, nu a avut niciun dubiu că vrea să rămână în acest sport. Datorită curajului și îndrumărilor unor profesori buni,Vera Onică a obținut titlul de arbitru FIFA. Locuiește în satul Măgdăcești, consideră că în R. Moldova sunt multe talente în fotbal, care trebuie descoperite.

Vera Onica, arbitru FIFA

La doar 15 ani a arbitrat primul meci de fotbal. Prima deplasare a făcut-o la 18 ani, în Slovenia, unde a arbitrat meciuri în cadrul Campionatului European de fotbal feminin pentru jucătoare cu vârsta de până la 17 ani.

– Cum ai devenit arbitru?

– Am crescut într-o familie cu bune tradiții sportive. Bunicul meu, Gheorghe Onică, ducea un mod sănătos de viață și era pasionat de sport. Tatăl meu, Vitalie Onică, a fost arbitru în Liga Națională, iar acum este observator al Federației Moldovenești de Fotbal. Pentru mine, el a fost un model.

Când eram mică, tata era antrenor la echipa „Izvoraș” din satul Ratuș. Deseori mă lua în deplasări cu echipa, la meciuri. Iar acasă eram mereu alături de el când urmăream vreun meci de fotbal la televizor.

– Ce cursuri de specializare ai făcut?

– La Federația Moldovenească de Fotbal, am frecventat cursuri de pregătire cu alte trei fete. Primul meu profesor a fost Victor Gheciu care e arbitru în Divizia Națională. Sunt recunoscătoare și pentru sprijinul pe care mi l-au acordat Vladimir Antonov, observator FIFA, și Vladimir Cebotari. Acum, în fiecare luni, FMF organizează ore la „Școala tânărului arbitru”.

– Îţi mai  aminteşti  primu meci de fotbal pe care l-ai arbritrat?

– Am început să arbitrez în 2001. A fost un meci de fotbal pentru copii pe un teren sportiv de lângă Sala Polivalentă. Atunci am avut mari emoții, dar le-am depășit și am mers înainte. E un domeniu care îți oferă întotdeauna experiențe noi. Mi-a dat posibilitate să cunosc lumea și să-mi fac prieteni.

– Cât de importantă este pregătirea fizică și teoretică pentru un arbitru?

-Sunt foarte importante ambele, ele stau la temelia unei cariere. Pregătirea fizică și teoretică se completează una pe alta şi importanța lor crește proporțional cu importanța meciurilor .

– Cum e să fii un arbitru-femeie într-un domeniu unde predomină bărbații?

– Am un caracter puternic, reușesc să fac față  întâmplărilor dificile de pe teren. Noi ne respectăm reciproc. În general, consider că nu sunt meserii exclusiv pentru femei sau pentru bărbați. Până la urmă, sunt apreciați doar specialiștii care își fac bine treaba.

– Ce calități sunt necesare pentru un arbitru de fotbal?

– Bineînțeles, un arbitru trebuie să fie obiectiv, punctual, corect și să aibă răbdare. Important e să cunoști momentele când trebuie să fii mai sever sau când poți să zâmbești. Arbitrul trebuie să arate bine, pentru că reprezintă Federația de fotbal.

– Care a fost cel mai dificil meci?

– Nu am avut meciuri dificile, orice meci este important în felul său și mă pregătesc mult, ca să decurgă totul cu bine.

– Cât de important este rolul familiei pentru tine?

– Familia este cea mai importantă din punctul meu de vedere. Familia îți dă echilibrul necesar și te susține în momentele cele mai grele. Aș numi-o mantaua de ploaie a arbitrilor.

– Ce sfaturi ai pentru tinerii care își doresc o carieră în arbitraj?

– Îmi este destul de greu să dau sfaturi, sugerez  mai multor fete să practice fotbalul feminin, căci pot deveni arbitri de succes, dacă au curaj și încredere în propriile forțe.

Marcela Moga

Comments

comments