Se vede că mi-a făcut legamânt cu cumnata

Era prea  tânăra, fericită și inamorată ca să analizeze detaliile. Pentru Ana conta doar că Leo o iubește și e gata să înfrunte împreună cu ea toate greutățile vieții. Prima surpriză a venit chiar în dimineața nunții. Era 25 aprilie în jur era totul înflorit, dar peste noapte căzuse zăpada. Rochia albă, suavă de mireasă, pantofii eleganți  n-o protejau de frig și înaintarea prin troiene spre biserică era anevoioasă, dar amuzantă. Întrucât doar în povești sfârșitul culminant e nunta, viața conjugală a Anei a fost altfel decât își închipuia.

Leo avea trei surori mai mari, nemăritate și doi frați necăsătoriți. Era penultimul copil și nu a scăpat de tutela surorilor nici după majorat. La început îi ziceau că nu e cazul să se însoare, că nu i s-a uscat laptele pe buze, apoi neavând familiile lor au început a o învăța cum să trăiască pe Ana. Era cu mult mai tânără decât ele și nu vroia să-și amărască soțul zicându-le tot ce crede despre viața lor. Când surorile mai mari au trecut de 40 și și-au găsit bărbat a răsuflat ușurată. Nu mai aveau timp suficient pentru educarea cumnatei și aceasta a scăpat de două tachinătoare. Munceau ambii din greu, dar erau fericiți că le crește o fiică, că au o casă, că sunt împreună și se înțeleg din priviri. Îngăduitoare Ana găsea cuvinte de bine pentru fiecare, încerca să-i împace, să ajute aproapele, chiar dacă uneori intențiile ei nobile erau tratate cu dispreț.

– Când m-am măritat credeam că o sa fiu doar cu soțul meu, dar nu am mai avut parte de intimitate, – răvășește Ana firul amintirilor. – Mai rămăsese o soră nemăritată și aceasta nu ne-a mai lăsat în pace. Era mereu prezentă în casa noastră. Avea nevoie de familie și ne-a sechestrat pe noi. Îmi era pe de o parte de ajutor: se juca cu copiii, aceștia o adorau, dar mi-a răpit clipele pe care vroiam să le trăiesc doar cu soțul meu. Ne placea să ne distrăm, să  dansăm, să mergem la film, la restaurant, dar întotdeauna auzeam: “merg și eu cu voi”. Nici chiar să-mi vizitez părinții nu puteam fără dânsa. Nu-și dădea seama și nici acum nu realizează ce povară era.

A  venit și ziua când  s-a măritat. Când am auzit-o că și-a găsit un bărbat am fost mai fericită decât ea. I-am pregătit o masă festivă, daruri. Găsise un văduv și spera să aibă și un copil. Am făcut împreună o vizită la ginecolog. Ea, care credea că-i insărcinată a fost șocată aflând că, de fapt, a intrat în menopauză, iar eu la fel de șocată – descoperind că sunt însărcinată. Nici nu-ți închipui ce scenă a făcut. Eu am rămas vinovată că ea a ținut să meargă cu mine la medic. Îmi reproșa că dacă nu venea la acel doctor, poate ar fi fost gravidă. Nu am mai putut să-i scot acea idee din cap. Cu regret, căsnicia nu i-a durat mult, bărbatul suferind un atac de cord, i s-a stins în jumatate de an. A rămas cu pensia lui, e bunisoară, își poate permite un trai decent, dar e prea zgârcită.

– După ce a rămas văduvă, adică peste șase luni, iar la voi a venit, deși are casă ei mare și frumoasă. Nu s-a dus la o soră, ci a avenit la cumnată.

–  Așa-i, pe Leo îl putea comanda, iar pe surori nu. Dimpotrivă ele tindeau să o țină slugă la casă părintească.

Dacă nu era ea în casa noastră trebuia să mergem noi la dânsa în sat, așa că cu greu croiam timp pentru noi. Munceam ca doi catâri. Am făcut casa, am ridicat copiii, am crescut nepoata. Oricum eram fericită că Leo mă iubea. Știi ce înseamna să te simți iubită cu adevărat?

–  Fiecare are noțiunea lui.

– În fiecare dimineață mă trezea cu un sărut și nu doar în primul an de căsnicie. Întotdeauna găsea prilej pentru o îmbrațișare. Îmi facea diverse cadouri – o floare, o frunză, un ram pe care l-a transformat într-o baghetă, o statuietă, o bijuterie. Nu conta prețul lor,  căci toate aveau pentru mine o valoare deosebită, extraordinară…

Chipul i se luminează când vorbește de soț și printre riduri i se ascund lacrimile.

– Și cumnata, Daria, cum reacționa la aceste atenții?

– Era geloasă. Știi, când am ieșit la pensie Leo mi-a dăruit acest inel. Îl port ca pe o relicvă. Ne faceam planuri cum o să  ne distrăm, o să călătorim, o să mergem la cules ciuperci, căci copiii au casa lor, nepoții la fel și ne puteam permite să fim mai mult împreună. Credeam că în sfârșit, dupa 35 ani de căsnicie,  a venit clipa intimității noastre.

– Ați reușit să realizați acele planuri?

– Asteptăm prietenii, Leo muncise toată ziua în grădină, pregătea grătarul, eu am plecat la magazin după mezeluri. Când veneam spre casa mi-a ieșit în întâmpinare cuscrul. Mi-a zis să fiu calmă că am copii frumoși care mă iubesc. Nu realizam ce se întâmpla. Doar când am intrat în casă mi-am dat seama că am rămas singură. Leo, secerat de un ictus s-a stins înconjurat de prietenii pe care-i invitase la petrecere.  L-AM LASAT BINE DISPUS, DAR ÎN 30 MINUTE NU MAI ERA. În acea zi am murit și eu.

– Cumnatele ți-au fost aproape atunci?

–  Au fost toți prea șocați. Cele mari erau bătrâne deja și îmi ziceau că totul e în voia Domnului, DARIA avea nevoie de copiii mei.  Așa că am ramas să locuim intr-o casă doua văduve. Nici acum nu am tihnă. Mă supraveghează ca un jandarm. E bună, deșteaptă, se pricepe la toate, dar nu am mai avut cuvânt în casa mea. Pâna nu pune ea punctul nu se face nimic. Se pare că preotul a greșit ceva la cununie, în loc sa mă unească cu Leo pe vecie, m-a legat cu soră-sa.

– I-ai spus vreo dată lui Leo ce simți, de fapt, când iți vezi cumnatele?

– Nu, de ce să-l întristez. Își iubea surorile și le asculta orbește, chiar dacă își dădea seama că nu au dreptate.

–  Mezinul tot n-a scăpat de tutela lor?

– Soția acestuia s-a dovedit mai rânzoasă. Pe cele mari le-a pus la punct, arătându-le pacatele căsniciilor lor, iar Dariei, care se stabilise și la ei,  într-o zi i-a scos valiza dupa ușă și i-a zis să n-o mai vadă în casa sa. Ion, bărbat-su, nu le-a luat apărarea și trăiesc și acum ca doi hârciogi în bârlogul lor. Fac vizite la toți, fără daruri, dar ușa nu se deschide pentru oaspeți decât la mari sărbători și fără ospăț. Nu-mi place modul lor de viață, la noi era întotdeauna ograda plină de lume. Toți găseau o vorbă bună și o bucată de pîine, deși dintre toți frații noi eram considerați cei mai saraci.

Acum am rămas cu amintirile, cu fotografiile și cu Daria în preajmă, deși ași fi preferat să-l am pe Leo.

E. Chiriac

Comments

comments