Un sfert de veac în altarul credinţei

Cu 25 de ani în urmă, protoereul Vasile Pistrui, actualul paroh al Bisericii “Minunea Arhanghelului Mihail” din Criuleni, îmbrăca pentru prima dată hainele preoteşti. Nu își schimba doar veșmântul, ci renunța la o lume în care reușise să se afirme ca specialist, muzician. A început practic o nouă viață, total diferită, dar era chemarea sufletului și a reușit.  De ce și cum, aflați în interviul de mai jos.  

– Părinte Vasile, când şi în ce împrejurări aţi decis să deveniţi slujitor al bisericii?

– La botezul feciorului Andrei părintele Eugen Bâtcă, auzindu-mă fredonând melodii bisericeşti alături de el, mi-a zis spre sfârşitul procesiunii: Vasile, intuiţia mea de preot îmi spune că tu ai altă menire în viaţă, cea de a-L sluji pe Dumnezeu. Era prin anul 1987 când ateismul era încă în vogă şi nu prea acordasem prea mare atenţie acelor cuvinte. Ceva mai târziu, acelaşi lucru l-a observat şi un moş de-al meu, preot şi el cu o experienţă de peste 50 de ani.

A fost un moment crucial în viaţa mea şi a familiei mele. Ani în şir am activat în sfera culturii şi îmi venea greu să mă despart de viaţa mondenă. Am meditat îndelung înainte de a lua o decizie definitivă. Spiritualitatea a prevalat.– Cum au reacţionat părinţii atunci, când aţi ales o altă cale în viaţă pentru sine şi pentru familie?

– Provin dintr-o familie evlavioasă, avem în neam preoți care nu s-au lăsat de credință nici în timpurile de prigonire a bisericii.  Evident, părinții s-au bucurat. Şi soţia a acceptat, şi prietenii. Au fost şi persoane, care priveau cu scepticism alegerea făcută, dar cu timpul s-au obişnuit şi chiar m-au încurajat în tot ceea ce făceam.

– În ce mod trecerea de la activitatea mondenă la cea religioasă v-a schimbat viaţa?

– Nimic nu mai e ca înainte. Am renunţat la multe din lucrurile pe care anterior le adoram, dar nu regret. Prima experienţă am avut-o la biserica Sf. Dumitru din or. Orhei, apoi mai bine de 10 ani am activat în calitate de slujitor al bisericii “Sf. Nicolae” din s. Holercani, raionul Dubăsari. Trebuie să recunosc că aici am crescut mult în plan spiritual şi profesional prin voia lui Dumnezeu, dar şi datorită credinţei enoriaşilor din această localitate.

–  Experiența de la Holercani a fost deosebită. Or, odată cu numirea Dvs în funcția de paroh a fost redeschisă biserica închisă în 1959 și a  fost readusă viața liturgică în acel lăcaș. Peste  doi ani a început conflictul armat de pe Nistru, care și-a lăsat amprente pe pereții lăcașului și în inimile oamenilor. Au fost multe momente de groază pe care le-aţi depăşit cu stoicism.

– Îmi amintesc cu durere în suflet de acele clipe de restrişte. Război în sensul adevărat al cuvântului. La 22 mai când întreg satul sărbătorea Hramul biserici din Holercani, când tocmai începusem slujba de dimineaţă, o ploae de proiectile şi schije se îndreptase spre malul drept al Nistrului.Lăcaşul sfânt se află la câţiva metri de râu și prima ţinta am fost chiar noi. Ca prin minune am rămas toţi vii şi nevătămaţi. Tot la biserică a fost acordat primul ajutor medical răniţilor transportaţi cu luntrea de pe malul stâng. Între timp am făcut şi prohodul la patru băieţi din s. Cocieri, decedaţi în lupte…

– De la Holercani, localitatea cu săteni evlavioși, cu biserică plină de istorie, ați venit în 2000 la Criuleni, unde  de zece ani biserica nu putea depăși statutul de  șantier de construcție. Acum, când aceasta s-a transformat într-o bijuterie arhitecturală și a devenit un punct de referință pe harta raionului, vă considerați misiunea îndeplinită?

– Parțial, căci Templul Domnului nu este doar edificiul din piatră. Misiunea mea e de a ridica şi biserica spirituală în sufletele oamenilor. Plus, mai am un vis  – să duc la capăt construcţia cantinei sociale pentru enoriaşii din localitate. Care este principala lecţie pe care aţi învăţat-o în toţi aceşti ani?

–  Suntem oaspeţi temporari pe acest pământ şi acest lucru trebuie să-l conştientizeze fiecare dintre noi.–  ţi

schimba dacă vi s-ar oferi posibilitatea să luaţi totul de la început?

– Aşi merge pe aceeaşi cale. E o misiune grea şi responsabilă – cea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a ne pregăti pentru viaţa veşnică. Mă bucur că Dumnezeu ne-a dat o şansă să revenim la credință după atâţia ani de prigonire şi ateism, încercări grele pentru religie şi creştini, de deşteptarea noastră naţională, revenirea la tradiţii.

Sunt multe de spus, important acum e să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat în toţi aceşti 25 de ani, enoriaşilor din Criuleni, celor din Holercani, familiei, tuturor celor, care m-au încurajat, mi-au fost alături şi mă susţin în tot ceea ce fac. dialogat, Gh. Motricală

Comments

comments