Trecători prin lumea asta, lăsăm urme pe Pământ

Ziarului ”Est-Curier” a ajuns la a XXIV-a aniversare.
Sunt anii pe care i-am adunat împreună, dragă Cititorule, care ai avut curiozitate, încredere și ai deschis ușa casei tale pentru un ziar nou. Ai fost și ești eroul, criticul și susținătorul muncii unui grup mic de entuziaști, care știu că cea mai valoroasă resursă este omul din preajmă cu aspirațiile, necazurile și bucuriile lui. Am trecut împreună prin mai multe intemperii sociale, sanitare, financiare, descoperim și încercăm să valorificăm tehnologiile mileniului III, încercând să-i apropiem de baștină și pe cei plecați în lumea mare. În ce măsură ne reușește, D-voastră apreciați, noi doar vă asigurăm că depunem toată străduința să vă fim de folos.

În această zi evaluăm fiecare an, ne amintim de oamenii pe care i-am întâlnit, mai puțin de funcțiile pe care le-au deținut, ne bucurăm pentru stagiarii, colegii noștri care au găsit mai mult spațiu de zbor pentru aripile lor la edițiile naționale. Admirăm poștașii care au grijă să vă aducă ziarul în fiecare vineri. Lumânarea recunoștinței o aprindem pentru autorii netitulari, corespondenții și fondatorul publicației, care și-au încheiat misiunea pământească, dar continuă să fie cu noi din paginile ziarului.
Gheorghe Motricală, Valeriu Turtă, Alexandra Godoroja, Lidia Frumosu, sunt persoanele plecarea cărora ne-a cernit anul 2020, dar și ne impune să le preluăm ștafeta ca să continuie rostul muncii lor.

Va veni o zi când o vom transmite și noi cuiva, care printre miile de articole ascunse în paginile îngălbenite de ziar vor descoperi viața locuitorilor din raioanele Criuleni și Dubăsari la răspântie de secole, milenii.

Tentația de a nominaliza persoanele cu care am colaborat în acești 24 de ani de ”Est-Curier” e mare, dar din teama de a scăpa pe cineva din vedere, nu o vom face. Mulțumim Domnului, că ne-a binecuvântat să vă cunoaștem, să vă avem alături și vă dorim să fiți sănătoși, împreună cu cei dragi d-voastră, și să contribuiți la crearea evenimentelor frumoase,
indiferent de statutul social și funcția pe care o dețineți.

Să contribuim fiecare, în măsura capacităților și posibilităților, ca urmele ce le facem pe pământ să devină o amintire frumoasă.

Cu drag,
Elena Motricală, redactor-șef ”Est-Curier”

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *