Supercupa ARF Criuleni a plecat la Pașcani

Duminica trecută, 29 octombrie, pe stadionul din Criuleni, a avut loc meciul de fotbal pentru Supercupa Asociației Raionale de Fotbal, Criuleni. Pentru cel mai prestigios trofeu au concurat echipele FC Slobozia-Dușca, campioana sezonului 2017, și «Olimpic», Pașcani, deținătoarea Cupei ARF, Criuleni din acest an.

Pascani

Meciul a fost arbitrat de Petru Stoianov, tușierii Vadim Vicol și Anatol Basiul. Ambele echipe joacă destul de iute, dorind să deschidă cât mai repede scorul. Au trecut doar 3 minute din prima repriza și mijlocașul Vasile Negură de la  ”Olimpic” trimite balonul în poartă – 1:0. Peste puțin timp atacantul de vârf al pășcănenilor mai bate un gol 2:0. Fotbaliștii din Slobozia-Dușca nu se lasă cu una cu două și organizează un atac furtunos pe aripa stângă a terenului. Urmează o trimitere a balonului în careul porții și exprementatul fotbalist Ruslan Istrati marchează 1:2. Au mai trecut câteva minute și un alt atacant iute de picior Alexandru Colibaba mai bate un gol frumos folosind «foarfecele» 2:2. În unele momente jocul se întețește, devine mai dur. Arbitrul atenționează fotbaliștii ambelor echipe să joace fără faulturi. Unii sunt preîntâmpinați cu cartonașe galbene.  La poarta echipei din Slobozia-Dușca din nou apare un moment periculos și Alexandru Ojoga marchează – 3:2.

DSC_0697

Echipa de fotbal «Olimpic», Pașcani, a devenit deținătoarea Supercupei  Asociației Raionale de Fotbal, Criuleni, sezonul 2017.

În repriza a doua echipa din Slobozia-Dușca joacă contra vântului rece de toamnă. Deja e mai greu. Fotbaliștii din Pașcani din contra joacă mai iute, trimițând balonul tot mai des în careul adversarilor. Mijlocașul cu numărul 15 pe maiou Sergiu Ivanov majorează scorul 4:2. Apoi atacantul Alexandru Ojoga din penalty face 5:2. Capitanul echipei «Olimpic» Grigore Cojocari din poziția de fundaș trece în linia de atac și marchează 6:2. În echipa din Pașcani se fac unele scimbări. În locul lui Alexei Andronachi în poartă apare Ion Șaga. Balonul este pasat mijlocașului Sergiu Ivanov, care cu un șut puternic și précis de la distanță îl trimite în poarta adversarilor 7:2. Atacantul Ianuș Raiu mai bate un gol pentru cei de la FC Slobozia-Dușca 3:7.

Formația «Olimpic», Pașcani devine deținătoarea Supercupei ARF Criuleni, iar echipa FC Slobozia-Dușca s-a ales cu o Diplomă.

Roman Onica, antrenorul Școlii Sportive Măgdăcești, avea dublu motiv de mândrie: «Băieții de la echipa «Olimpic», Pașcani, au învățat să joace fotbal la ȘS Măgdăcești. Astăzi ei cu toții au demonstrat un fotbal frumos, cu pase precise și multe goluri. Îi felicit și le doresc noi victorii pe viitor».

Valeriu TURTA, cor. voluntar.

Foto de autor

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *