Semința străină umple hambarele criulenenilor sau când muștarul e mai dulce decât pâinea

Plugarii criuleneni sunt la etapa recoltării spicoaselor. Conform informației difuzate de direcția agricultură și relații funciare, urmează să fie strânsă roada de pe 6000 ha însămânțate cu grâu de toamnă, în jur de 700 ha – cu orz de toamnă, 700 ha – rapiță, muștar – 280 ha și altele.

2-min__3__8888224

Așteptările au fost mari, căci s-au facut investiții serioase în fondul semincier, mizând pe experiența selecționerilor francezi și români, dar sunt îndreptățite. Pe câmpurile de grâu de toamnă ale gospodăriei SRL ”Ghertcomagro”, conducător Orescu Dumitru, ÎI”SprinComAgro”, conducător Nicolae Sprincean și SRL ”Ișcomagro”, conducător Gheorghița Ion, recolta este de cca cinci tone la ha, soiuri de selecție românească.  Nu rămân în urmă nici plugarii de la Cimișeni, Dubăsarii-Vechi, Bălăbănești. Recolta rapiței constituie peste 2,5 tone la ha, orz de toamnă în jur de 4 tone la ha. Roada se vede déjà, dar urmează să ajungă în hambare, și pentru a nu admite pierderi se pune accent pe atragerea mecanizatorilor calificați, care de altfel sunt deficitari, și pe respectarea regulilor antiincendiare. De mai mulți ani se așteaptă și un preț bun de comercializare a spicoaselor, însă deocamdată prețul de achiziție oferit la elevator este de 2,60 lei per kg. Achizițiile pentru completarea rezervei de stat, care erau un punct de reper pentru stabilirea prețului de vânzare, au rămas în istorie și fiecare producător se descură cum poate. Mai avantajați sunt producătorii de muștar, căci ei lucrează la comandă și recolta este exportată în România, la un preț convenabil, cca 600 euro tona.

E. Alexei

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *