Se vrea evidența fiecărui metru patrat din spațiul public

 Chiar dacă legislația în vigoare prevede că persoanele interesate să-și deschidă o pensiune turistică sunt obligate să prezinte dovada gestionării terenului din proprietate pe o perioadă de cel puțin 5 ani, sunt multe posibilități și variante ca băieții șmecheri și cu bani să-și realizeze planurile, sfidând buchia legii. Raioanele Criuleni și Dubăsari, în special, localitățile situate de-a lungul râului Nistru, se confruntă déjà cu probleme în acest sens. Despre acest lucru i-a avertizat în cadrul primei întâlniri din acest an, organizată recent cu inginerii cadastrali, Vasile Terenti, șeful Direcției cadastru și probleme funciare Criuleni.

IMG_9418În opinia sa, raionul Criuleni este unul atractiv pentru doritorii de a investi în domeniul turismului, ținând cont de locurile pitorești pe care le poți întâlni la orice pas, dar, mai cu seamă, pentru faptul că se află în imediată vecinătate de or. Chișinău. Responsabilitatea administrațiilor publice locale în cazurile efectuării tranzacțiilor cu terenurile agricole și gestionarea acestora în continuare, devine una prioritară. Iar inginerii cadastrali care cunosc bine situația pe teren ar trebui să devină vigilenți și să analizese minuțios fiecare caz în parte.

De fapt, și acest lucru a fost subliniat în repetate rânduri de șeful de la raion, 90 la sută  dintre responsabilii de problemele cadastrale și funciare din cadrul primăriilor, nu au actualizate hotarele intravilanului, în activitatea lor se conduc de planurile urbanistice învechite, depășite de timp. Or, aceste documente constituie instrumentele de bază în luarea deciziilor.

IMG_9421În final participanților li s-a înmânat un chestionar care, fiind completat, va răspunde la mai multe întrebări ce țin de spațiile verzi din intravilanul satelor pe care le reprezintă.

În acest caz se vrea o evidență strictă a fiecărui copac, a fiecărui tufar, în special, a celor ce înfrumusețează parcurile și cimitirele, defrișarea ilicită a cărora atrage după sine amenzi de mii de lei.

 

Gh. Motricală  

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *