Şcoala de „steluţe” a atins o vârstă onorabilă

Şcoala de Arte Criuleni şi-a adunat, la 29 mai 2014, actualii elevi şi absolvenţii, pentru a marca împreună cea de-a 45-a aniversare de la fondare.

P1110481

 

Spectacolul aniversar a început cu felicitările oaspeţilor – preşedintele raionului, Vitalie Rotaru, primarul oraşului, Vitalie Onişciuc, şefa secţiei cultură şi turism, Valentina Bobeico. Fiecare a rostit discrusuri de încurajare şi a felicitat elevii şi profesorii cu prilejul evenimentului, au adus diplome şi cadouri. Primarul şi preşedintele raionului au anunţat că au găsit surse în buget ca să completeze baza materială a instituţiei cu două inctrumente muzicale – un pian electronic şi unul mecanic, au lansat cu ocazia evenimentului şi alte promisiuni…

Natalia Dimitraşco, directoarea şcolii, a spus că în acea seară pe scena Centrului de Cultură şi Tineret s-au pregătit să evolueze cca 80 de elevi ai Şcolii de Arte, actualii învăţăcei şi absolvenţii. Meritele profesorilor Boris Ţarigorodchii, Lidia Roman, Ludmila Glinca, Natalia Coreţchi, Valeriu Burlacu, Nina Ilieş, Ludmila Stahi, Parascovia Munteanu au fost răsplătite de aplauzele celor prezenţi în sală şi diplomele de care s-au învrednicit din partea funcţionarilor sus-puşi, pentru munca îndelungată, prodigioasă, pentru devotament profesiei şi reuşitele discipolilor.

Gheorghe Nicolăescu, şeful cabinetului metodic al Ministerului Culturii, a spus că şcoala de Arte din Criuleni, fondată în anul 1969, este una dintre cele mai vechi în republică, şi-a amintit de cel care a stat 31 ani la cârma acesteia, profesorul de ţambal Andrei Roman, a înmânat diplomele din partea ministerului profesorilor Natalia Dimitaşco, Galina Malinovschi, Boris Ţurcan.

Programul de concert a fost deschis de corul dirijat de profesoara Lidia Roman, cea care pe parcursul a 42 de ani predă în această instituţie disciplinele teoretice. În continuare au evoluat elevii, care s-au remarcat la concursuri naţionale şi internaţionale:  Olesea Sclifos, Mihai Neniţă, Ala Kerimova, Irina Dimitraşco, Anastasia Cebotari, Vitalie Şerbu, Vlad Stahi, Cristina Bujac, Sabina Macari.

Felicitările colegilor de breaslă, părinţilor copiii cărora au studiat sau studiază în această instituţie, au confirmat că Şcoala de Arte a devenit o instituţie indispensabilă în comunitatea Criuleni, o adevărată forjerie de mici talente şi steluţe, care modelează suflete de copii, le purifică şi le îmbogăţeşte prin a le conecta cu lumea frumosului, a artelor muzicale, vizuale, coregrafice şi teatrale.

S. Cernov

Foto: Corul Școlii, dirijor – Lidia Roman

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *