Premise pentru transformarea himerei bazinului de înot la Criuleni în realitate

DSCN3511

Mihai Iaţco, în preajma vechii cazangerii

Raionul Criuleni are o extensiune de 27 de kilometri pe râul Răut şi aproape 50 de km pe râul Nistru, plus  o rețea de iazuri şi vecinătatea cu hidrocentrala de la Dubăsari. Acest beneficiu, însă, reprezintă și un pericol de moarte pentru mulți criuleneni. Mărturie sunt mulțimea crucilor pe care le întâlnești pornind de la “podul nou” la vale pe malul drept al râului Nistru. Starea acestora e diversă, dar numărul crește din an în an. După cum mi-a comunicat directorul staţiei de salvare pe apă, Victor Stahi, în anul 2013 salvatorii au salvat de la înec 23 de persoane, în 2014 -19, dar doi tineri de 20 şi de 21 ani din Slobozia Dușca şi Oniţcani au fost înghițiți de ape.

Multe tragedii ar fi putut fi evitate, dacă numărul persoanelor care ştiu să înoate ar fi mai mare. De altfel, nici nu avem o statistică în acest domeniu, cert e că necesitatea unui bazin în raionul Criuleni este iminentă, mai ales pentru asigurarea securității pe apă.

De doi ani se vehiculează  ideea că bine ar fi de construit un bazin de înot în or. Criuleni. Preşedintele raionului Vitalie Rotaru chiar începuse să caute o adresă pentru aşa proiect, dar carul s-a oprit în loc. Ideea nu e nouă. De fapt, un aşa obiectiv a fost proiectat în anul 1999. Asociaţia sportivă a sindicatelor identificase locul pentru amplasare, iar întreprinderea „Moldplodoovoşci” în frunte cu Gheorghe Mocan  urma să fie sponsor principal al construcţiei.

Timp de un an a fost elaborată documentaţia, adică proiectul în întregime şi expertiza. Dar au venit vremurile grele, întreprinderea a falimentat şi proiectul nu a mai fost implementat. Importanța lui, însă, nu s-a diminuat în timp.  Încerc să argumentez acest lucru și din punc de vedere economic. Sănătatea populaţiei e şi bogăţia, e şi bunăstarea naţiunii. Prin anii 80 era o statistică care arată că din 100% de băieţi chemaţi la datorie 32-35 erau bolnavi, era mare alarmă. Deoarece eram şi noi, profesorii de educaţia fizică, antrenorii învinuiţi de starea de lucruri. De la Secţia Administrativ-Militară Criuleni, maiorul Pavel Blaghi mi-a comunicat că din totalul de premilitari,  care au fost  examinați la comisia medicală în 2014,  circa 10 %  sunt tineri bolnavi, care nu pot fi chemaţi la datorie.

DSCN3522

Din practica personală  de profesor: la lecţia de educaţie fizică, 6-8 copii din clasă sunt eliberaţi de la lecţie pe motiv de boală. La acest capitol avem multe de vorbit, pornind de la faptul că două lecţii de educaţie fizică pe săptămână e extrem de puţin. Lasă de dorit și condiţiile de desfășurare  a lecţiei de educaţie fizică. De exemplu, la  L. T. ”B. Dângă” într-o sală de 24X10 metri patraţi fac lecții concomitet  două clase a câte 25-30 de elevi. Colaboratorul  Ministerului Educaţiei al RM, Vasile Onica, spune că spațiul recomandat e de 8 metri patrați pentru fiecare persoană la lecţia de educaţie fizică. În aceste condiții ar trebui să facem  lecţii fără mişcare. Pe când în ţările europene, de exemplu, în Finlanda, educaţiei fizice îi sunt rezervate cinci ore pe săptămână, şi în altfel de condiţii. În majoritatea țărilor civilizate înotul e disciplină școlară obligatorie pentru că ține de securitatea persoanei.

În favoarea construcţiei unui bazin la Criuleni sunt  mai multe argumente, dar și posibilități de realizare a proiectului. De vreo doi ani, de când a fost suspendată funcţionarea casangeriei N2 (vezi fotografiile), mi-a venit ideea de a o preface în bazin de înot. Am  discutat şi cu funcţionarii din primărie,  cu arhitecții, toţi spun că ideea e foarte bună, deoarece aşa construcţii au un grad de rezistenţă mai mare, funcţionând în condiţii de vibraţie. Dimensiunile edificiului  corespund standardelor, este sistemul de canalizare, apeduct, elecricitate şi drumul de acces. Liceul, grădiniţa, şcoala sportivă sunt aproape. Da parcă aşa ceva se face numai pentru or. Criuleni? Ar fi avantajos pentru toţi copiii din raion, inclusiv, vecinii din raionul Dubăsari. Menirea localului ar fi  – edificiu de asanare generală şi învăţare a înotului. Apropo,  natația este unicul gen de sport, pentru care nu se impune limita de vârstă și mai știu că mulți criuleneni îşi duc copiii, pentru a soluționa problemele de sănătate, la recomandarea medicilor, la bazinele din capitală.

În luna septembrie 2014 a fost dat în exploatare bazinul Liceului „Mihai Viteazul” din Chişinău şi în jumătate de an s-a constatat că în clasele primare s-au micşorat îmbolnăvirile cu 13%; bolile sistemului respirator au scăut cu 30%; ale  aparatului locomotor – cu 19%. La întâlnirea cu ex-ministrul tineretului şi sportului, Octavian Bodişteanu, care a avut loc în luna octombrie 2014, la Executivul raional Criuleni am lansat propunerea de valorificare și transformare a cazangeriei în bazin. Atunci oficialul ne-a spus că din banii europeni (granturi) anual rămân nevalorificaţi până la 50%, destinați anume pentru reconstrucţii şi amenajare cu profil sporiv. Ca pildă a adus Şcoala Sportivă din Criuleni. A mai spus că ministerul de resort e gata pentru colaborare în domeniu. Sunt mai multe posibilități, inclusiv, “Programul de susţinere a măsurilor de promovare a încrederii”.

DSCN3526

Pentru implementarea acestui proiect strategic, e nevoie de o echipă cu inițiativă, dar și de voință politică pentru a păstra edificiul existent și a nu-l vinde. Consilierii locali ar putea lua la control acest lucru și urma exemplul colonițenilor.

În anii 80, fiind angajat al ASB al sindicatelor la Coloniţa, am văzut cazangeria din faţa cârmuirii sovhozului, care era pe cale de demolare. Am propus să fie transformată într-o sală polivalentă.

Cine nu crede, să se ducă la Coloniţa să vadă în ce frumuseţe de sală de lupte şi jocuri sportive s-a transformat acea cazangerie.  De acolo au ieşit doi finalişti europeni la lupte libere şi mai mulţi campioni republicani.

Mihai Iaţco, antrenor Şcoala sportivă Criuleni, Gh. Motricală -fotografii

 P.S.: Redacția ziarului “Est-Curier” încurajează orice mod de dezbateri pe marginea acestei probleme, prin exprimarea opiniilor  „pro” şi „contra”, îndemnându-i  şi pe aleşii poporului, consilieri locali şi raionali să facă acest lucru în speranţa că visul a sute, mii de copii, tineri, dar şi persoane mai în vârstă într-o bună zi se va transforma în realitate.

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *