Moldoveni pe tărâmul făgăduinţei

În 2012, Republica Moldova a încheiat un acord cu Statul Israel cu privire la angajarea temporară a lucrătorilor din ţara noastră în anumite sectoare din economia statului-partener. Prin acord, statele se obligă să le respecte drepturile cetăţenilor moldoveni aflaţi temporar la munci în Israel şi reguli clare de recrutare, angajare, asistenţă socială, repatriere. Acordul este în vigoare din 6 ianuarie 2013, prelungit până la 5.01.2024.

Puţini dintre conaţionalii noştri vorbesc despre experienţele lor israiliene sau din Orientul Apropiat, cele mai des mediatizate fiind cele europene.

Slobozianca Natalia Eşanu (în fotografie) a împărtăşit cu cititorii «Est-Curier” detalii despre viaţa sa în Israel.

Uneori, Natalia răsfoiește un calendar cu fotografii, pregătit pentru ea special de către membrii familiei la care a lucrat, fotografii în care apare alături de bătrânii pe care i-a îngrijit și copiii, nepoții lor, în diferite reuniuni de sărbători.

– Ce anume v-a determinat să luaţi calea Israelului?

– Criza şi datoriile îi împing pe mulţi din casă… Opt ani în Israel înseamnă doar 8 luni cumulativ de concediu în Moldova şi 88 de luni de aflare departe de casă şi familie. Am plecat cu un scop – să câştig bani şi să scap de datoriile pe care le acumulasem. În străinătate viaţa e tare grea, dar am plecat pentru ca lucram pe atunci la o bancă, dar banii nu erau suficienţi pentru trai. Soţul e constructor şi avea, ca şi azi, de fapt, câştiguri ocazionale, mai mult vara şi primăvara. Aveam de ajutat fiica, care tocmai se căsătorise. Nu m-am aşteptat că vom fi întro criză atât de adâncă, în 2011! În decembrie 2011 am luat calea Israelului. Un contract în acea ţară presupune muncă legală. Ni s-a spus atunci că vom avea şi dreptul la pensie pentru anii lucraţi în Israel, dar minimul de ani trebuia să fie 10-12. Eu însă nu am putut să ajung la acest minim, pentru că intervenise o problemă gravă de sănătate a unui membru al familiei şi a trebuit să las totul şi să fiu alături, acasă.

– Vă amintiţi prima zi de muncă în Israel, primul post?

– Era o doamnă care suferea de demenţă din or. Natania. Eu am fost selectată, după CV (am studii în asistenţă medicală şi experienţă în asistenţa socială), de către familia sa. Colaborarea cu ei a durat jumătate de an. Femeia, o evreică născută în România, avea crize şi ma alunga afară, ieşeam şi mă plimbam pe malul mării până îi trecea. Avea şi clipe de seninătate şi îşi cerea scuze. Rudele au dus-o mai târziu la un ospiciu, pentru că devenise insuportabilă pentru îngrijitori. Apoi a urmat un contract de 4,5 ani, cu o familie de avocaţi, la fel emigranţi din România. Am lucrat însă până a decedat unul din ei. Următoarea familie a fost a lui David şi Marta. Erau originari din Cernăuţi, şi au emigrat din România în 1953. El era grafician în vârstă de 98 de ani, a ilustrat cărţi toată viaţa lui, a tradus poveşti româneşti în ebraică, inclusiv “Capra cu trei iezi.” A muncit şi în SUA, în Germania. M-am împăcat bine cu ei, îmi spuneau că le sunt ca o soră şi deja de 8 luni de când am revenit acasă, vorbim pe reţele în fiecare vineri. Copiii lor îşi doresc să ne viziteze ţara, lucru, deocamdată, imposibil din cauza pandemiei.

– Ce salarii au îngrijitoarele angajate în Israel, pentru ce munci sunt angajate şi care sunt cerinţele pe care le dictează firma recrutoare?

– În Israel salariile plătite moldovenilor ajung la 1500 de dolari şi în general sunt mai mari decât în Italia, spre exemplu. În familiile în care am lucrat nu am avut bariera lingvistică deloc. Dacă mergi să înjrijeşti de un bătrân, trebuie să o faci ca şi cum ar fi părintele tău, să fii respectuos cu el sau ea. Îngrijitorii nu pot alege singuri, dacă vor îngriji de un bărbat sau de o femeie, sau de un cuplu. Noi suntem aleşi de ei. Ce făceam? Îi ajutam să facă baie, să meargă la plimbare. La plimbare ieşeam pe rând cu ei, cu unul dimineaţa, şi cu altul după amiază. Făceam mâncare, ordine în locuinţă. Lucram şi în zilele de odihnă, aveam două ore pe zi de odihnă. Nu ai voie să bruschezi persoana pe care o îngrijeşti. Din păcate, cunosc două cazuri, când femei din Moldova sunt condamnate la închisoare pentru că îşi băteau bătrânii. În ambele cazuri femeile au fost denunţate poliţiei de către vecini, pentru că nu aveau copii care să le verifice. Pentru îngrijirea batrânilor din Israel, cheltuielile şi le asumă statul şi familia, în egală măsură. ai exact, firma care îi angajează pe moldoveni, şi bătrânii, din economiile lor.

– Cât de protejaţi se simt cetăţenii noştri, odată ce există acel acord între două ţări?

– Moldoveni plecaţi în Israel sunt, în general, protejaţi social, au contracte clare, beneficiază de asigurare medicală. Mulţi însă au suficiente motive să fie nemulţumiţi, sau au nimerit în situaţia când au lucrat şi nu li s-a plătit, sau au nimerit la o firmă neoficială şi ei au devenit ca şi robi. Uneori sunt cazuri când oamenii pur şi simplu au rămas făcă muncă, şi atunci Ambasada nu-i poate angaja, dar îi poate ajuta să se repatrieze. O zi în săptămână eram angajată, pe două ore, la Ambasada Republicii Moldova în Israel, şi le ajutam conaţionalilor noştri să-şi aducă în ordine felurite documente. În alegeri, lucram în comisia electorală. Am întâlnit oamenii noştri în diferite situaţii, cei mai mulţi, însă, se descurcă bine. Unii moldoveni reuşesc să-şi refacă viaţa de cuplu acolo. Este şi cazul a două familii, care ne-au rugat pe mine şi soţul meu să le fim şi naşi de cununie…

Alături de Gabriela Moraru, Ambasadoarea Republicii Moldova în Statul Israel

– Ce câştigă şi ce pierd femeile care aleg să meargă în străinăte pentru un câştig material mai bun şi care ar fi vârsta potrivită pentru aceasta?

– Când plecăm de acasă, noi, femeile, câştigăm bani, dar pierdem familia. Când am revenit, am constatat o înstrăinare foarte gravă de soţ, chiar dacă suntem împreună deja de 37 de ani. Ne-a trebuit vreo jumătate de an să ne obişnuim din nou unul cu altul, să învăţăm să discutăm şi să luăm decizii împreună. Ne-am dat seama că ne-au rămas puţini apropiaţi pe lume ca să ne neglijăm unul pe altul… Pe de altă parte, dacă vor femeile să meargă peste hotare, părerea mea e că vârsta optimă pentru asta e de după 40-45. Până atunci, copiii sunt mici şi nu e cazul să-i lăsăm…

– Dacă ar fi să dai 10 ani înapoi, ce ai alege: să nu pleci, sau, dimpotivă, ai pleca de tot?

– (Zâmbind) Nu vreau să mă duc cu totul, nici acum, nici 10 ani în urmă. Nici atunci nu aş fi plecat, dacă aş fi avut un salariu bun, să fi avut necesarul pentru familie. Bogăţie mare n-am mai făcut, mai avem de amenajat casa, dar acasă, cu familia, cu copiii şi nepoţii e mai bine. Acum pentru ei şi trăim… Dar diferenţa dintre traiul nostru şi cel din ţări precum Israelul e mare. La noi e sărăcie. Deşi îmi place viaţa de acolo, şi clima mi se potriveşte, nu mai vreau să plec…

– Ce obicei din Israel ai fi vrut sa-l preia familia ta?

– Reuniunile de familie de vineri seara. Ei se adună la cina de vineri, îşi vorbesc despre cum le-a trecut săptămâna, ce au reuşit şi ce nu, comunică, iar zilele de odihnă şi le lasă pentru sine, déjà fiecare îşi vede de el. Eu le-am spus cumătrilor mei vecini: o să vă adun vineri seara să stăm la masă, să vorbim, şi deja sâmbata sa ne căutăm de treabă, iar de luni – fiecare cu ocupatia lui. Barbatii din Israel sunt foarte amabili faţă de femeie, nu se dau în lături sa spele vesela sau sa stea cu copiii, cât timp nevestele lor se odihnesc sau socializează, şi cred că asta tot ne lipseşte nouă.

– Foarte multe moldovence, plecate în lume, îi delectează pe străini cu bucatele noastre tradiţionale. Ce le-ai gătit familiilor tale din Tel-Aviv?

– Aşa e, şi lor le plac bucatele tradiţionale moldoveneşti, dar numi cereau să le fac, le preparam eu mai mult că îmi venea mie dorul de sarmale, plăcinţele, şi nu e problemă să găseşti acolo frunză de vie conservată în borcane sau brânză. De la ei am învăţat să prepar peşte roşu la cuptor cu legume – este mâncarea tradiţională de simbătă în familiile de evrei.

Pentru conformitate, Svetlana Cernov

Comments

comments