Jevreni și Onițcani – cele mai defavorizate primării la alocările pentru drumuri

Programul de repațații și întreținere a drumurilor publice pentru anul 2020, propus spre discuții la consultările publice a proiectelor de decizii pentru ședința amânată din 18 martie, a generat nedumerirea primarului de Jevreni, Igor Rotari, dar și a consilierului, Ghenadie Cazacu, ambii membri ai PLDM.  Potrivit anexei la proiectul decziei nr. 5 ” Cu privire la aprobarea Programului de reparație și întreținere a drumurilor publice locale de interes raional din raionul Criuleni pentru anul 2020”, pentru reparația drumului de acces Răculești – Jevreni se alocă 189 342 mii de lei.

57fdf96c-1f1e-4a93-8b3f-f4482ed96282

Pirimarul a spus că suma i-ar fi de ajuns pentru reparația unui segment de 80 m de drum, în timp ce porțiunea care necesită reparație ar fi de cca 340 metri. Igor Rotari a întrebat după ce criterii s-au alocat bani la aceste lucrări și a îndemnat șefii raionului să analizeze alocările financiare pentru drumuri în ultimii doi ani, ca să se convingă cât de defavorizată a fost această primărie la capitolul alocări. ”Continuă să se dea în alte sate , unde s-a mai dat mult, și 600 de mii, și un milion, ceea ce nu s-a făcut la Jevreni! Drumul este atât de rău, încât șoferii de transport public refuză să aducă călătorii până în sat, dar în debarcă la doi kilometri de localitate și aceștia sunt nevoiți să ajungă acasă pe jos, de la Răculești!”. Roman Onica, vicepreședintele responsabil de domeniul construcțiilor, i-a replicat primarului Rotari că a examinat problema la fața locului, fără să consulte sumele alocate anterior, și s-a condus, împreună cu Ivan Lungu, șeful Direcției construcții, strict de necesitățile pe care le-au sesizat în urma inspectării. În plus, Onica a mai spus că speră să mai creasă suma alocată Jevreniului din contul scăderii costurilor lucrărilor în urma licitației publice, și rezervei de bani, care s-ar putea să se formeze.

Pavel Spînu, președintele raionului, a confirmat că cele mai defavorizate primării, la capitolul alocări pentru drumuri, în anii precedenți, au fost primăriile Jevreni și Onițcani, dar că un principiu după care s-au condus responsabilii de stabilirea programului a fost terminarea lucrărilor începute pe segmente în anul trecut, așa încât în anul următor să nu se mai revină la aceste drumuri, reparate în 2020.

e4440abe09f112ce2cd174f7e2240010_459_800

”Poate tăiem din ”Pătlăgica”, ”Prăjițelul”, ”Meșterul Manole” (n.r. – alocări pentru festivaluri), și dăm pentru lucruri mult mai importante?” – întreba Ghenadie Cazacu. ”Programul de reparație a drumurilor este unul urgent de aprobat, deoarece o lună se aprobă programul, o lună durează concursul ofertelor de prețuri, apoi licitația” – începu Ivan Lungu,  ”…și o să facem drumuri în decembrie” – a continuat gândul Roman Onica. Iar Oleg Ogor și-a exprimat temerea, că indiferent de decizia consiliului, raionul s-ar putea să nu primească acești bani, dată fiind starea excepțională generată de virusul Covid19.

Programul discutat la consultări publice include reparația a 16 drumuri locale, cheltuieli pentru marcaj pietonal, indicatoare rutiere, acostament, precum și întreținerea de iarnă (prima jumătate a anului) întreținerea de iarnă (a doua jumătate a anului). Costul programului depășește 9 mln lei și urmează a fi aprobat la cea mai apropiată ședință a Consiliului. Programul ar mai putea suferi schimbări, până a fi aprobat de plenul consiliului.

S. Cernov

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *