Ion Chicu, la Criuleni: “Vom fortifica sistemul medical, dar nu vom întroduce restricții drastice”

“Vom fortifica sistemul medical, dar nu vom întroduce restricții drastice”  – a declarat prim-ministrul Ion Chicu în cadrul întâlnirii avute ieri cu primarii, consilierii şi funcționarii din raionul Criuleni.
Dumnealui a acentuat că restricțiile din primăvară nu au avut efectul scontat, dimpotrivă, au afectat doar economia. Deocamdată, rata fatalității în Republica Moldova e cea mai mică din Europa și asta s-ar datora profesionalismului cadrelor medicale. Prim-ministrul a mărturisit că RM așteaptă să vadă efectul acțiunilor de contracarare a răspândirii virusului întreprinse de Italia, Franța, Belgia și alte state europene și în dependență de aceasta se va acționa și la nivel local. Cert e că restricții economice nu se vor face.
Aurica Roman, managerul spitalului din Criuleni, a întrebat cum vor putea fi evitate problemele, ce vor afecta sistemul medical primar în lipsa restricțiilor și datorită nihilismului sanitar al unei bune părți din populație, care nu va renunța la petrecerile de la sfârșit de an.
Ion Chicu a admis că ar putea fi făcute unele limitări pentru deplasări și socializare, dar hotarele nu vor fi închise, după cum nu le închid nici alte state, pentu fluxul de mărfuri necesare sistemului sanitar, chit că o bună parte din consumabile, măști etc, se produc deja și în Moldova. Prim-ministrul a mai asigurat, că în pofida unui deficit bugetar, bani pentru menținerea sistemului sanitar și remunerarea cadrelor medicale sunt și se vor mai găsi.
E. Chiriac

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *