În pofida dificultăţilor, pomicultorii învaţă

În ultima zi lucrătoare din februarie, agricultorii din raioanele Criuleni şi Dubăsari s-au adunat pentru a discuta despre starea plantaţiilor pomicole şi despre cum este mai bine să se facă tăierea de primăvară, ca să se bucure de roadă, când va veni vremea.

DSCN3451

La începutul întrunirii, Mihai Odobescu, coordonator de proiecte ACSA, a anunţat agricultorii prezenţi că în acest an regulamentul de subvenţiobnare n-a suferit schimbări, activităţile subvenţionate de stat au rămas aceleaşi, atât doar că statul nu şi-a onorat pe deplin obligaţiunile faţă de agricultori luate în trecut.

Cele 230 de mln de lei, cât este dator statul pentru anul 2014, urmează să fie acoperite din bugetul anului 2015, însă până acum nici regulamentul, nici bugetul de stat pentru 2015 nu este aprobat. Cu toate rezervele statului faţă de ei, pomicultorii sunt cu gândul la produsul pentru care au venit la întrunire să înveţe, poate ceva nou să mai audă. „Nu ne ia nici dustul!” – glumesc oamenii, şi cu gândul la munca care au s-o facă, merg în câmpul lui Petru Leşan, la marginea Coşniţei, pentru a învăţa la modul practic procedee de tăiere aplicate de Ilie Donică, cercetător ştiinţific în domeniul pomiculturii, vicedirectorul Institutului Naţional de Horticultură şi Tehnologii Alimentare.

Savantul, care este şi un practician cu mulţi ani de experienţă, s-a referit, în special, la procedura tăierii, modul de formare a coroanei, reglarea cantităţii de ochiuri în livezile intensive, pe care le recomandă ca fiind varianta optimă de cultivare în Republica Moldova.

Totodată, Ilie Donică s-a referit pe scurt şi la modul de tăiere aplicat caisului, părului, prunului, vişinului şi cireşului. Desfăşurarea întrunirii a fost facilitaiă de către Direcţai agricultură şi cadastru Dubăsari, iar participanţii au fost salutaţi de către Maria Jîmbei, vice-preşedintele raionului.

S. Cernov

În imagine: lecţii în livadă, de la Ilie Donică

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *