Festivalul ”Meșterul Manole-2020” s-ar putea să nu aibă loc

Autoritățile vor decide, cel mai probabil, amânarea cu un an a festivalului ”Meșterul Manole”. Propunerea de amânare aparține președintelui raionului Criuleni, Pavel Spînu, și a fost enunțată la ultimile consultări publice a proiectelor de decizii pentru ședința, deja contramandată, din 18 martie.

Decizia finală va fi luată, totuși, de consilierii raionali, însă nu se știe când va avea loc următoarea lor ședință, or, epidemia de coronavirus a dat peste cap până acum mai multe planuri ale autorităților.

MM 2013 _2

Deschiderea festivalului, anul 2013. Foto din arhivă.

Pentru desfășurarea festivalului consilierii urmau să decidă, pe 18 martie, aprobarea devizului de cheltuieli de 400 mii lei, iar Secția Cultură și Tursim – să trimită invitații în mai multe țări, numai că, portivit argumentelor invocate de Pavel Spînu, dată fiind starea de urgență și închiderea frontierelor, autoritățile n-ar putea organiza un festival decent. ”Ca să vină ei la noi, și noi urma să facem același lucru – să evoluăm în festivalurile lor, avem și invitații. Întrucât noi nu vom participa la aceste sărbători la care suntem invitați, pentru că avem frontierele închise, nu vom avea oaspeți nici la festivalul nostru. Acesta este un argument. Al doilea argument – dacă vom avea puțini oaspeți, va fi întrun fel sau altul știrbită imaginea acestui festival international. Sursele financiare preconizate vor rămâne în sold pentru anul viitor, nu le vom utiliza în altă parte. Sper, colegii noștri, consilieri, să ne susțină” – și-a exspus dumnealui poziția.

Valentina Bobeico, șefa Secției cultură și turism, a confrmat că a transmis câtorva colective, inclusiv din Rusia și Polonia, că se așteaptă amânarea festivalului, însă decizia nu este definitivă. ”La rândul lor, partenerii din Polonia, powiat Pulawy, au anunțat partea criuleneană, oficial, că au amânat festivalul lor, preconizat pentru sfârșitul lunii aprilie, la care urma să participle ansamblul ”Lozioara”, cu formularea ”se amână pentru vremuri mai bune”, cauza fiind pandemia de coronavirus. Cei din Rusia, din or. Kirovsk, au spus că sunt gata să participe, doar că noi urmează să vedem decizia finală a consilierilor. Personal, cred că e mai bine să așteptăm cu organizarea festivalului, și nu doar de atâta că e coronavirusul, dar avem și o secetă, avem și probleme mai stringente, poate e cazul să lăsăm pentru anul următor. Oricum, consilierii urmează să decidă” – a   spus Bobeico.

MM 2013

”Meșterul Manole 2013”, ansamblul din Belarus.

Apropo, la ultimile consultări publice au fost prezenți nu doar raportorii din rândul funcționarilor, dar și numeroși consilieri raionali. Majoritatea dintre ei au susținut  argumentele președintelui, însă, decizia finală va aparține, oricum, majorității consilierilor aleși. Proiectul deciziei de ”aprobare a devizului de cheltuieli” ar putea fi înclocuit cu proiectul deciziei de ”abrogare a deciziei de organizare a festivalului ”Meșterul Manole”, care urma să aibă loc la Criuleni la finele lunii august, 2020.

S. Cernov

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *