Fata care știe ce-și dorește

Pe cât pare de firavă, pe atât e de activă și harnică. În vara aceasta Doina Şerbul din Criuleni a înregistrat o nouă ascensiune în cariera sa de interpretă începătoare.  Recent a participat la Festivalul International al Copiilor ,,Sun-Joy-Beauty” din Nessebar, Bulgaria, obținând primul loc.doina 2

Nu e o întâmplare căci a ales să se dedice muzicii şi muncește mult în acest domeniu. Este de părerea că în viață nu-i neapărat să ai un idol, respectă oamenii care au reușit să-și facă un nume. Nu caută extraordinarul, ci speră că o să reușească să-și realizeze intenţiile și visele.

 – Doina, când ai înțeles ca îți dorești sa faci muzică?

– De mic copil îmi doream să devin cântareață, deseori petreceam serile în gradină, cântând, în aer liber, simţindu-mă în armonie cu natura. În clasele primare, dna Irina Nicolai, profesoara de muzică, m-a implicat la diverse manifestări în cadrul școlii, însă abia la 10 ani am ieșit pe scena mare participând la concursul “Visul spre stele” unde am luat locul I.

– Cine te-a îndrumat să-ți realizezi visul? Cine te-a susținut?

– Dna Irina Nicolai (prima mea profesoara de muzică, cea care m-a iniţiat în acest domeniu), dna Angela Buraveţ (cea care a observat că am potențial şi mă pregătea de nenumarate ori), dna Elena Sclifos (directorul Centrului de Cultura si Tineret G.Sârbu), dna Natalia Dimitraşco (directorul Şcolii de Arte din Criuleni), dna Eleonora Arapu (prima mea profesoară de canto), dna Natalia Coreţchi (profesoară de pian si dansuri), dna Tatiana Rîbacova (profesoară de canto), profesorii din Liceul Teoretic “ Boris Dânga” şi desigur  parinţii, bunica, sora si toate rudele mele.

– Dupa ce criterii îți alegi piesele pe care le interpretezi?

– Mereu optez pentru piese mai cunoscute, pentru că sunt mai bine acceptate de public. Prefer piesele mai complicate, pentru că îmi place să muncesc şi chiar dacă nu-mi iese din prima, depun mult efort pentru ca în final piesa să prindă viaţă şi să mă reprezinte. Pentru mine e cel mai important ca spectatorului să-i placă cum am interpretat piesa, cum m-am prezentat, să primească plăcere şi toată energia mea pozitivă, iar dacă publicul va fi mulţumit, atunci si eu voi obţine satisfacţie de la ceea ce fac.

  – Cum ai ajuns la festivalul din Bulgaria?

– La acest festival am participat și în 2013, atunci  m-am clasat pe locul II. Inițial m-am pornit în Bulgaria cu colectivul de dansatori “Victoria”, deoarece de câteva luni am început să frecventez dansurile. În drum spre Bulgaria conducatoarea colectivului “Victoria”, care este și profesoară de pian, dna Natalia Corețchi, mi-a propus să particip și anul acesta la concurs. Ea s-a implicat foarte mult ca să ma prezint cel mai bine, m-a ajutat la mișcarea scenică, la vocal și pentru asta îi mulțumesc.

– În ce constă concursul?

– Scopul concursului este de-a promova dezvoltarea copiilor şi a creativităţii tinerilor, de a îmbogăţi repertoriul lor cu lucrări clasice şi contemporan, promovând  talentul și abilitățile de artiști, interpreți. Era necesar să interpretez doua piese cu caracter diferit. Am ales piesa “Happy End” de Пара Нормальных și “Plaiul meu” de Elena Javelea.

 – Aveai emoții? Cum ai reușit să ți le stapânești?

– Aveam mari emoții, erau foarte mulți copii talentați, însă am avut susținatori buni, întreg colectivul de dansatori şi părinţii mei, care mi-au ținut pumnii și m-au încurajat.

– Care a fost reacția ta când ți s-a spus că ai luat locul I?

– Am fost foarte fericită şi la moment sunt foarte mândră de ceea ce am făcut. Am muncit mult, iar eforturile mele au fost apreciate la nivel internaţional. Acest premiu m-a motivat să-mi valorific şi mai mult aptitudinile şi să muncesc cu mai multă ardoare în viitor.

– Ce planuri ai pe viitor? Unde te vezi peste câțiva ani?

-Visul meu este să fiu solista unei trupe, să compun muzică după ce voi absolvi Școala de Arte din or. Criuleni. Vreau să-mi placă ceea ce fac şi să mă simt bine alături de oamenii ce mă vor înconjura. Sunt sigură că mă voi implica şi în activităţi de voluntariat, pentru că acestea mă fascineaza și mă fac să percep lumea cu alţi ochi, ştiind că am și eu un aport benefic în evolutia societăţii. Am început să îmi îndeplinesc acest vis facând parte din Consiliul Raional al Tinerilor din Criuleni, contribuţia mea fiind preponderent axată pe cultura.Doina 1

– Cine dintre interpreți te inspiră?

– Nelly Ciobanu, Valentina Naforniță şi Paula Selling .

– Ce mesaj ai pentru tinerii care doresc să se promoveze în muzică?

– Aș dori să le urez succes, deoarece e mare nevoie de el, multă muncă şi perseverenţă, să nu se dea batuți niciodată. Pentru a-ţi îndeplini visul ai nevoie de 1 procent de talent şi 99 procente de muncă!

– Mulţumesc pentru sinceritate.

A dialogat, Veronica Arhirii, stagiară

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *