Dubăsărenii au ratat venituri de milioane

Agricultorii din raionul Dubăsari, care deţin terenuri după traseul Râbniţa-Tiraspol, au finisat, la 26 mai, procedura de estimate a veniturilor ratate.

Misiunea de a calcula pierdrile a revenit unei comisii special create în acest scop, al cărei secretar a fost numit Petru Porubin, specialist principal al Direcţiei agricultură şi cadastru.

–      Necesitatea acestei proceduri este dictată de refuzul părţii transnistriene de a recunoaşte dreptul la proprietate a agricultorilor subordonaţi Republicii Moldova şi refuzul de a le permite accesul la aceste terenuri, în vederea exploatării lor agricole. Deoarece termenii optimi de plantare/însămânţare a culturilor de camp au fost déjà depăşiţi, au avut loc un şir de şedinţe ale comisiei sus-numite, iar rezultatul activităţii acesteia va fi comunicat ministrului agriculturii şi membrilor grupului interdepartamental şi Prim-Ministrului. Aşteptăm compensaţii de la Guvern, – a precizat Petru Porubin.

Suma veniturilor ratate s-a calculat după formula roada medie pe trei ani (cu excepţia anului secetos 2012) înmultiţă la preţul mediu de piaţă al produsului obţinut la hectar. Potrivit lui Petru Porubin, agricultorii au calculat că au ratat venituri totale în sumă de 24 mln 271 mii lei, raportate la 6300 ha la care nu este acces.

De compensaţii ar putea beneficia 25 de agenţi economici care administrează peste 50 de ha (SRL, cooperative agricole),  cca 1000 de proprietari care-şi prelucrează cota individual şi aproximativ 20 gospodării ţărăneşti.

Valeriu Bacioi

Valeriu Bacioi (în imagine), antreprenor din Doroţcaia, care administrează o întreprindere agricolă cu 40 de angajaţi permanenţi, ne informează că din cauza impedimentelor, în anul curent, cel mai probabil, nu va putea recolta roada de pe cele 600 de ha însămânţate cu orz de toamnă, din totalul de 1300 ha luate în arendă de la consătenii săi, care sunt amplasate după traseul Râbniţa-Tiraspol. Este primul an când va aştepta compensaţii de la Guvern ca să le plătească oamenilor plata de arendă. Întreprinderea se specializează în producerea florii-soarelui, a porumbului şi orzului. Procedura, în opinia lui Bacioi, va fi îndelungată, deoarece documentele prezentate de către comisia raională au de trecut prin mai multe instanţe, înainte să ajungă pe masa Prim-Ministrului.

 

S. Cernov

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *