Dacă n-ar fi de plâns, aș râde

Luna mai chiftește de sărbători și noi, cetățenii RM, cei mai harnici de pe tot „globul pământesc al Europei”, nu le discredităm muncind, nici pe cele religioase, nici pe cele laice. Guvernul ne susține, or, cum să neglijezi ziua solidarității oamenilor muncii, chiar dacă marea majoritate a populației sunt pensionari și fără un loc sigur de muncă, șomeri.

„Maiovca” – era sfântă când toată lumea adultă era obligată să muncească tot anul din greu și statul le dădea voie truditorilor să mai meargă la iarbă verde o zi. Ce-i drept, sătenii foloseau acest repaus pentru a-și semăna grădinile, considerând că ziua muncii trebuie slavită prin muncă. Odată cu schimbarea timpurilor, cănd pentru trândăvie nu mai ești tras la răspundere, pofta de distracții a crescut.  Nu-i rău, dar descoperii recent că în cadrul acestor sărbători se întâmplă minuni printre două categorii de locuitori ai RM, mai ales la 9 mai. Mintea unor tineri care s-au născut într-un stat independent, după căderea imperiului sovietic, la 9 mai prinde nuanțele gandacului de Kolorado, iar a unor persoane născute și educate în URSS, devine imaculată-imaculată, numai bună de absorbit valorile democratice ale UE. Ambele categorii se lasă purtate de aparențe, fără a pătrunde în esența lucrurilor. De ar fi încercat cineva la parada anilor 70-90, bunăoară, să-și prindă la piept panglica pe care o poarta sfidător unii tineri de azi, „lua pe loc Berlinul” și i se explica pe îndelete că e un simbol fascist, iar fascismul este condamnat de întreaga omenire…

Se pare că reprezentanții ambelor categorii, au absentat la lecțiile de istorie sau acestea au fost ineficiente. Altfel tinerii respectivi ar conștientiza semnificația simbolurilor, iar cei mai în etate nu și-ar neglija trecutul lor sau al buneilor, străbuneilor. Trimiși pe front, moldovenii au plâns și au cântat și „De la Cernăuți la vale”, și „Deni pobedi”, căci au avut neșansa să lupte pe ambele părți ale baricadei, la fel ca polonezii, italienii… La 25 aprilie aceștia sărbătoresc victoria asupra fascismului și cinstesc memoria victimelor de razboi. Masacrul a fost administrat de o duzină de plenipotenți, dar au distrus viețile a milioane de ființe cărora li s-a dat arma și li s-au spulberat visele pașnice. Spre deosebire de noi urmașii acestora nu au început construcția viitorului luminos prin demolări, ci prin crearea plusvalorii la cele moștenite, ca să aibă și siguranța zilei de mâine, nu doar speranța în cea de poimâne.

Nici un om nu deține adevărul și dreptatea absolută, deaceea nu e cazul să vedem lucrurile doar în două culori contrastante. Nu risc să le nominalizez pentru a nu fi invinuită de partizanat politic, căci în Moldova independentă și culorile au luat conotații partinice, după ce au fost defăimate unele specii de graminee, păsări, flori, animale, devenite fără acordul lor – dacă-s necuvântătoare – simboluri partinice.  Aceasta, însă, e o temă aparte.

Analizând acțiunile tinerilor ce au acceptat să poarte pănglicuța de culoarea gândacilor de Kolorado, închipuindu-și că fac parte din oastea Sf. Gheorghe, mi-am zis că-s recuperabili pentru țară, dar pentru moment: ”Iartă-i, Doamne , că nu știu ce fac”. Cât privește  adulții care au ajuns brusc cu conștiința imaculată-imaculată gata să absoarbă azuriul Uiunii Europene, precum au savurat anterior roșul sovietic, altfel cum am explica insistența cu care cer intervenția șefilor mai mari în soluționarea unor probleme minore, locale sau chiar la evaluarea unor spectacole, – „Sper, Doamne, că știu ce trebuie să facă cu adevărat, ca drumurile, nivelul și durata de viață, bunăstarea ce le cred specifice comunității europene, să prindă contur  în toată Moldova noastră, nu doar în cartierele de lux din capitală”.

E. Chiriac

Comments

comments