Creaţie pe aripi de înger

Între 17 şi 24 august, la invitaţia Asociaţiunii ASTRA, Despărţământul “M.Kogălniceanu” din Iaşi, preşedinte prof. Areta Moşu, în parteneriat cu Parohia “Sfinţilor Voievozi” din Săvineşti, fundaţia “So lidaritate şi Speranţă”, preşedinte preotul paroh Petru Munteanu, am fost oaspeţii Taberei de creaţie “Aripi de înger”, aflată la a IX-a ediţie, directorul taberei Ana Tofan.

Pictori 5

Copiii au sosit din mai multe localităţi: din or.Criuleni, din satul Cruglic, elevi ai Școlii de Arte, satul Izbişte, or. Chişinău, satul Boşcana, toți fiind laureaţi ai Concursului Internaţional de Arte plastice “N.N.Tonitza”, coordonat de pictorul Mihai Zaiţ din Iaşi.

La căminul Colegiului “G.Cartianu”, or. Piatra Neamţ, am fost întâmpinaţi cu multă căldură şi ospitalitate de către parintele paroh Petru Munteanu şi reprezentanţii fundaţiei. La invitaţia gazdelor, am mers să ne plimbăm cu telegondola care este unul dintre principalele obiective de atracţie turistică şi modul ideal prin care se poate admira orasul şi împrejurimile de la o inaltime considerabilă.

Am admirat cu multă plăcere panorama deosebită a oraşului, dar şi cea mai spectaculoasă vedere asupra văii Bistriţei. Gazdele ne-au servit cu dulciuri, porumb fiert, pop-corn, şi multe, multe alte delicii tradiţionale.

A doua zi ne-am trezit în dulceaţa şi puritatea aerului de munte, admirând peisajul mirific ce se ivea de după geam. Am luat parte la festivitatea de deschidere a Taberei de Creaţie “Aripi de îngeri”, care şi în acest an a reunit 160 de participanţi, din judeţul Neamţ, Bucureşti, Italia, Irlanda, Republica Moldova ş.a.

Pictori 4

Printre activităţile care ne-au atras atenţia sunt cele petrecute în aer liber, jocuri de atenţie, concursuri, competiţii sportive ce dezvoltă gândirea, comunicarea, atitudinea şi responsabilitatea.

După deschiderea taberei, ne-am desfăşurat activitatea în aer liber, fiecare copil a lucrat în tehnica şi materialul la libera alegere, cum ar fi grafică, acuarelă, vopsele acrilice ş.a.

Copiii s-au deplasat prin comună, au schiţat unele crâmpeie din arhitectura şi specificul ţinutului.

A treia zi, marţi, după micul dejun, micii pictori au lucrat pe ateliere, alături de copiii din tabără, încercând să le dea sfaturi utile, împărtăşindu-le impresii din experienţa lor. După prânz, am mers prin oraş, care este resedinţa judetului Neamţ şi datorită frumuseţii arhitectonice şi a reliefului a căpătat denumirea de Perla Moldovei.

Am vizitat ansamblul arhitectural alcătuit din Curtea Domneasca, Biserica “Sf. Ioan” şi “Turnul-clopotniţă”, care a fost ctitorit de Stefan cel Mare.

Pictori 3

A patra zi, un grup de 63 de persoane, şi noi, am mers în drumeţie pe ruta Săvineşti-Piatra Neamţ-Târgu Neamţ şi Humuleşti. Timpul frumos, a făcut ca ziua să fie extraordinară, iar copiii au cântat cântece de voie bună.

Primul obiectiv de pe traseu a fost Mănăstirea Văratec, una dintre cele mai mari şi mai vizitate mănăstiri ortodoxe din judeţul Neamţ. Tot aici am vizitat şi mormântul Veronicăi Micle.

Uşor, uşor, ne-am îndreptat paşii spre Cetatea Neamţ. Asezata aproape de varful cel mai inalt al Culmii Pleşului, cetatea face parte din categoria monumentelor medievale de valoare excepţionala din România.

Următorul popas, a fost făcut la Mănăstirea Neamţ, aşezată la o distanţă de 12 km de Cetatea Neamțului, pe valea râușorului Nemțișor, supranumită “Ierusalimul ortodoxiei române”.

Ultimul popas, l-am facut la Casa Memorială”Ion Creangă” din Humuleşti. În pofida timpului şi ploii de afară, am reuşit să vizităm şi parcul cu eroii din poveştile lui Ion Creangă. Nici nu am observat când s-a facut seară, copiii au legat prietenii, s-au bucurat de timpul petrecut împreună, am revenit în cămin plini de idei de creaţie.

A cincea zi, joi, după micul dejun, fiecare copil ardea de nerăbdare să înceapă lucrul. Răsfoind imaginile şi amintirile cu locurile vizitate anterior, au aşternut pe hârtie adevărate opere de artă.

A şasea zi, vineri, după micul dejun, am luat calea spre Cheile Bicazului, pe traseu am văzut şi izvorul Muntelui, Lacul Bicaz, Barajul, Lacul Roşu.Cheile Bicazului reprezintă o zonă geografică deosebit de pitorească din România situată în partea centrală a Munţilor Hăşmaş.

La întoarcere, am parcurs traseul extrem de frumos pe jos, pentru a admira peisajul mirific şi deosebit.

Sâmbătă, organizatorii ne-au pregătit un şir de surprise. La ora 12.00, au fost expuse pe simeze în jur de 50 de lucrări de artă, acuarelă, grafică, guaşă, pastel, lucrări de o frumuseţe şi cromatică deosebită. Grupul organizatoric de la şcoală şi copiii din Săvineşti, ne-au pregătit un mic spectacol artistic de adio, după care au fost înmânate diploma de participare fiecărui copil. Toţi am primit şi câte o revistă editată în această perioadă unde apare poza fiecărui participant şi impresiile lui. Copiii au primit cadouri şi premii băneşti.

Pictori 1

Lucrările expuse vor fi intinerate în mai multe localităţi, în această toamnă, în una din Galeriile de Artă din Municipiul Iaşi. În încheiere, lucrările vor fi donate Parohiei bisericii “Sf. Voievozi”, pentru a fi folosite în scop caritabil.

Ne-a placut foarte mult mica noastră vacanţă, copiii au legat prietenii cu voluntarii şi profesorii din tabără.

În încheiere, vrem să aducem sincere mulţumiri din numele tuturor copiilor, Despărţământului “M.Cogălniceanu” ASTRA Iaşi, peşedinte prof. Areta Moşu. ASTRA” Ioan Sârbu” Criuleni, preş. Lidia Frumosu, Preotului paroh Petru Munteanu, precum şi tuturor profesoarelor şi voluntarilor care ne-au purtat de grijă pe tot parcursul şederii noastre în tabără. Sperăm să mai colaborăm frumos.

Lilia Cazacu, profesoară, artist plastic

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *