Claudia Şerşun: “Ne-am axat prea mult pe festivaluri, pe distractiv şi am uitat de iluminarea culturală, sau de educaţia adulţilor”

În luna septembrie, curent, după o pauză de 17 ani, Claudia Şerşun a revenit la funcţia de şefă a  Secţiei Cultură şi Turism Criuleni, de astă dată, cu experienţa de funcţionar judeţean şi activitate în ministerul de profil.

Susţine că a revenit la cultura, care stă foarte bine la compartimentul creativitate, or, în raion sunt 35 formaţii artistice de amatori cu titlul model şi alte formaţii bune, dar fără titlu, care şi-au confirmat statutul prin participarea la numeroase festivaluri internaţionale, naţionale sau regionale. Sunt formaţii dotate cu îmbrăcăminte şi încălţăminte specifică şi autentică şi deja spectatorul nu mai este deranjat ca acum 20 de ani că imaginea artistului îi trezeşte un sentiment de milă sau mesajul nu este în armonie cu ceea ce vede. O privire de ansamblu asupra domeniului culturii în raionul Criuleni, în interviul ce urmează.

 – Odată cu schimbarea vestimentaţiei, s-a schimat şi percepţia rolului artistului în societate, în opinia dumneavoastră?

Şefa secţiei cultură şi turismCR Criuleni, Claudia Şerşun

– Consider că nu ar trebui să deprindem consumatorul de cultură că artistul este dator să le cânte gratis. Artistul amator îşi petrece timpul său liber cum vrea el şi dacă el vrea să participe într-o formaţie folclorică, vrea să cânte, să comunice, asta nu înseamnă că el este obligat să le cânte instituţiilor X, Y sau Z gratis, or, cu mare greu li se achită un transport şi poate un ceai. Bănuiesc că ceea ce spun acum nu va place cuiva, dar acesta este adevărul. Bineînţeles, sunt cazuri când un agent economic este un prieten al formaţiei, îi susţine de multe ori, îi sponsorizează, aici e normal că formaţia nu e neapătrat să ceară plată. Le-am solicitat recent directorilor şi conducătorilor artistici să practice servicii culturale contra plată, şi cred că putem estima o oră de spectacol de calitate, cu costume de calitate, cu instrumente, care le aparţin lor personal, ca să instituim o atitudine corectă faţă de artişti. Instituţiile de cultură nu sunt doar consumatori de finanţe, dar ele ar putea aduce şi venituri.

 – Câţi directori sunt în raionul Criuleni şi câţi din ei au aptitudini de manageri buni?

– Avem 26 de directori de case de cultură în raionul Criuleni, cu vârsta medie puţin peste 50 de ani, cu studii de cândva, de care am şi eu, doar că unii au încetat să mai înveţe, să se perfecţioneze. Acum un director trebuie să cunoască şi tehnologiile avansate, trebuie să cunoască ce este o strategie şi cum se implementează, să ştie a cauta donatori şi finanţare pentru proiectele culturale. Cu părere de rău, nu întotdeauna un director înseamnă şi un manager abil. Se întâmplă în toată republica, nu doar în raionul Criuleni. În Moldova există doar un singur centru de perfecţionare continuă pe lângă AMTAP din Chişinău, care oferă cursuri contra plată pentru directorii caselor de cultură şi pentru conducătorii artistici de două ori pe an. Aceste cursuri sunt solicitate de foarte puţini directori. La acelea din această toamnă s-au înscris doar 13 persoane. Multora, deşi sunt deschişi spre schimbare, li se dă foarte greu schimbarea. Cât de împovărat n-ar fi un director de grijile personale, ei nu au dreptul să se închidă în găoacea acestor probleme, pentru că un director de casă de cultură este o persoană care poate deschide multe uşi şi orizonturi pentru consătenii săi, este persoana, care poate diversifica serviciile culturale în localitate. Dacă am cere să fie şi manageri, cred că o bună parte din ei n-ar face faţă.  În republică doar vreo 30 % din casele de cultură sunt dotate cu încălzire pe timp de iarnă, în ele se desfăşoară activităţi continuu, în rest, directorii au aptitudini de organizare doar a activităţilor în spaţiu liber.

– Cum credeţi că ar trebui să schmbăm accentele ca să mărim numărul consumatorilor de cultură? Întreb asta, pentru că numeroasele evenimente artistice pe care le organizează angajaţii caselor de cultură se desfăşoară, cu mici excepţii, în lipsa unui public. Mă refer şi la ultimul festival, de la Ratuş, când în sală au fost spectatori puţini, deşi în scenă au fost 7 colective bune cu titluri şi merite?

– Cred că în ultimul deceniu ne-am axat tare mult pe festivaluri, pe partea distractivă, şi am lăsat în trecut termenul de „iluminare” culturală, ceea ce, de fapt, este educaţia adulţilor, în special celor trecuţi de 40 de ani, care au rămas în mare parte în localităţi. Directorii caselor de cultură ar trebui să-şi noteze undeva problemele pe care le aude de la consăteni şi să încerce să le ofere soluţii în spaţiul pe care-l gestionează: poate nişte seminare să le organizeze celor, care doresc să crească castraveţi, de exemplu, dacă nu au unde se întâlni cu un specialist sau altul. Biblioteca, care de regulă are sediul în casa de cultură, poate organiza informarea diferitor categorii de cetăţeni, dacă le organizează întâlniri cu specialişti, cu funcţionari. Este şi o posibilitate de integrare şi a persoanelor de vârsta a treia, o posibilitate de socializare, pentru că ei astăzi se simt foarte singuri şi trişti. Dacă rămân acasă doar cu televizorul, oamenii sunt îngroziţi sau dezorientaţi de avalanşa de evenimente şi informaţii pe care nu întotdeauna reuşesc să le interpreteze corect. Cât priveşte participarea publicului, probabil, e vorba de o promovare insuficientă a evenimentului. Dar acum studiem cazurile ca să vedem problema. La Ratuş, în opinia mea, nu a fost aleasă corect ora spectacolului, ora 13.00, ora mesei. Eu cred că în prima jumătate a zilei de duminică spectatorul nu este predispus să vină la spectacole, nu de aceea că nu prezintă interes colectivul artistic. Şi durata trebuie să fie stabilită atent, ca un festival să nu obosească publicul, iar spectatorul să iasă cu senzaţia că ar mai fi vrut să continue.

 – Multe din cele exspuse de dumneavostră până acum ar însemna nişte sarcini noi pentru angajaţii din cultură, care neapărat vă vor întreba dacă li se va plăti mai mult dacă vor lucra în stilul în care le cereţi.

– Nu sunt activităţi suplimentare, este o activitate un pic deosebită decât doar axarea pe festivaluri, care, de altfel, sunt foarte greu de organizat. Pentru a diversifica serviciile nu înseamnă că trebuie să lucrezi 24/24. Directorul unei case de cultură, care colaborează spre binele cetăţenilor cu specialişti din alte domenii, nu o face singur, el doar organizează. Bineînţeles, nu excludem nici festivalurile, doar schimbăm accentele.

 – Dar sunt case de cultură unde este doar directorul şi atât?

– Da, şi aici am de gând să insist pe atragerea voluntarilor în activităţile căminelor culturale. Voluntari pot fi studenţii la arte sau cei care studiază la relaţii cu publicul şi jurnalism. Din practica mea de mai mulţi ani am constatat că această categorie de studenţi sunt mai îndrăzneţi, ei ştiu să ceară şi să promoveze. Şi dacă un director a organizat ceva, el fiind de unul singur, nu a reuşit să facă nici o poză, să scrie ceva despre eveniment, voluntarii îl pot promova. Voluntarii capătă în aşa mod experienţă, iar noi trebuie să fim atenţi şi să-i motivăm cel puţin cu o diplomă pe care, dacă o vor duce la facultate, se va vedea rezultatul muncii lor. În general, atunci când în casele de cultură este doar un director sau şi un director artistic, este mai grav. În raionul Criuleni situaţia nu este chiar atât de rea. Avem 35 de formaţii cu titlul model, care sunt conduse de câte doi angajaţi – director artistic şi acompaniator, achitaţi din bugetele locale. Pe 29 noiembrie va avea loc atestarea formaţiilor cu titlul model. Ştim deja că formaţia „Pandurii” din Jevreni nu va veni să susţină titlul pentru că li s-a spus de la consiliul local că nu vor fi în stare să le salarizeze conducătorii. Dar vreau să mă adresez către toate consiliile locale să nu uite că orice om, de la mic la cel mai în vâsrstă, are nevoie şi de spiritualitate, şi ar fi bine să ia o decizie corectă, să facă o rezervă din puţinul care-l au şi pentru colectivele artistice.

 – Ministerul Culturii anunţă în fiecare an un concurs de proiecte culturale pe care le finanţează parţial sau în întregime. Raionul Criuleni a participat în acest an la acest concurs?

– Nu, nu a participat, pentru că societatea civilă este mai pasivă la Criuleni decât în alte părţi, nu avem organizaţii neguvernamentale cu profil cultural, iar cele care sunt nu au aplicat. Le-am sugerat colegilor din sate să înregistreze asociaţii obşteşti sau cluburi pe interese ca să poată căuta finanţare şi dezvolta servicii pentru săteni. Banii vin, şi de la Ministerul Culturii, inclusiv, doar prin asociaţiile obşteşti.

 – Ce evenimente culturale vom savura până la finele anului 2015, în or. Criuleni?

– În acest an, la 6 decembrie, vom invita criulenenii la ediţia ordinară a festivalului de romanţă românească „Petale de trandafir”, pe care am decis să nu-l mai organizăm în format concurs, şi să fie anual, nu bienal. Vom insista pe promovarea vocilor şi participanţilor noi, ca să descoperim şi romanţe noi, specifice locului, autentice. La 12 decembrie vom chema spectatorul la prima ediţie a unui spectacol la care vom actualiza tradiţiile laice ale sărbătorii creştine  „Seara Sfântului Andrei”. Avem deja unele schiţe ale festivalului „Meşterul Manole” din anul 2016 pentru care sperăm că vom avea şi finanţare, pentru că şi spectatorii îl aşteaptă, avem resurse umane suficiente şi pregătite pentru a fi organizat. Şi mai avem intenţia să aplicăm la Ministerul Culturii şi să adjudecăm pentru oraşul Criuleni, titlul de „Capitală a Tineretului” în anul 2016.

Pentru conformitate, Svetlana Cernov

În fotografie: Claudia Şerşun

Comments

comments