Când ai credință, te ajută și îngerii

Era unica moștenitoare a familiei înstărite. Avea de toate. Părinții o adorau, flăcăii o curtau pentru frumusețea sa, dar și pentru avere. Claudia n-a stiut de lipsuri, greutăți, doar faptul că nu era admirată după cum își dorea uneori îi strica dispoziția.

Orgoliul, însă, i-a jucat festa. Și-a luat de bărbat băiatul pe care l-a vrut  – să crape prietenele de ciudă.  Nu avea sentimente profunde pentru el, nici el pentru dânsa. S-au intâlnit la o petrecere. Sandu era înconjurat de un grup de pițipoance, care-l mâncau din ochi. Claudia l-a privit de sus în jos, apoi de jos în sus și și-a zis că i-ar sta bine să-l aibă la braț. Decisă, a pândit când a rămas singur, s-a apropiat de el și i-a zis  tranșant ”Vreau sa te i-au de barbat”. Flăcăul, care reușise să scape pe gât câteva pahare de tărie, rămase șocat, dar luat de val a bânguit ”de acord”. Claudia l-a luat de mâna, a bătut în paharul de cristal cu furculița, solicitând atenția tuturor, și a declarat: “SUNTEȚI INVITAȚI LA NUNTA NOASTRĂ. Eu şi Sandu, facem nuntă luna viitoare” – zise ea radioasă şi-l sărută pe buze. Toţi au aplaudat, iar flăcăul nu a mai avut cuvânt.  Parcă era hipnotizat, vroia să strige că are o altă iubită, că nu e dispus să facă acum o familie, dar cuvintele nu-i ieşeau din gât. În starea asta s-a aflat şi la nuntş, şi apoi încă vreo jumătate de an. Părinţii lui, oameni muncitori, dar nevoiaşi, s-au bucurat că feciorul lor a nimerit ca untul în lapte, deşi neglijau aspectuil că untul se topeşte în laptele fierbinte. La început era înfuriat, apoi s-a conformat, oricum avea acum de toate, o femeie frumoasa alături, a intrat în înalta societate, ce contează că în inimă păstra chipul alteia. Claudia şi-a atins scopul – prietenele o învidiau. Aparent, erau un cuplu frumos, dar nu erau cuplu – certificatul de căsătorie confirma ca sunt parteneri de sex şi  coabitanţi în aceeaşi casă. Sandu nu suporta ideea că s-a transformat într-un bibelou pentru Claudia şi întro zi şi-a făcut bagajele şi a plecat, lasându-i doar un mesaj ” Nu mai suport minciuna. Nu am nici o pretenţie materială faţă de tine, cred ca avem dreptul ambii de a ne trăi vieţile în fericire, împreună nu putem. Iartă-mă că nu am putut spune din prima zi  “nu”. Mulţumesc pentru lecţie”.

Urla ca o leoaică rănită, distruse tot ce-i cădea la îndemână, apoi s-a aşezat pe canapea şi şi-a zis că e prea puternică pentru a se lăsa indispusă de pierderea unei jucării. Nu-i convenea, însă, statutul de femeie abandonată. A scos-o din meditaţie sunetul telefonului. Claudia ridică receptorul şi păli. La celălalt capat al firului o voce necunoscută încerca s-o consoleze.  Mintea i se întunecase şi nu înţelegea de unde ştie persoana dată că a fost părăsită de bărbat. Doar când a auzit: “corpul se află în morga spitalului” a înţeles că a rămas văduvă.  A răsuflat uşurată: gura lumii nu-i poate reproşa nimic. Nu-i vina ei că Sandu, ieşind din casă a fost lovit mortal de un automobil.

Parcă-i părea rău că a sfârşit  aşa, dar şi-a zis că soarta a absolvit-o de un păcat, că se gândea să-l omoare ea.  A revenit în centrul atenţiei  lumii din nou pentru o habă de vreme. La două săptămâni după funerarii descoperi că e insărcinată. Era fericită, nu-i păsa că va trebui să crească copilul de una singură.

Îsi zicea: am cu ce asigura bunăstarea a zece, nu doar a unui copil, am fost măritată, acum sunt văduvă şi pot avea alţi bărbaţi în caz de poftă, fără să-mi complic viaţa cu vreunul în parte.

Naşterea lui Petrică nu i-a afectat chipul şi nici deprinderile. Când ieşea în oraş parcă era un pom de Crăciun, – pe toate zece degete – inele de aur cu perle, trei perechi de cercei în urechi, perle la gât, cel mai frumos şi costisitor cărucior pentru copil, dichisit cu diverse bibelouri. Trecătorii o urmăreau cu privirea şi ea era în culmea satisfacţiei. Spre norocul ei, băiatul creştea ca din apă, sănătos frumos, înţelegător. Că în preajmă erau oameni necăjiţi, cărora le-ar fi putut da o mână de ajutor, Claudia nu avea treabă. Nu-i ajungi cu prăjina la nas – ziceau unele vecine mai cârcotaşe.

“CA SĂ AI, TREBUIE SĂ DAI”

Nenorocirea a venit pe neaşteptate. Petrică s-a îmbolnăvit. Avea febră, vedea că-l pierde. A mers la spital şi i-au zis că are un blocaj renal, de trei zile nu putea elimina urina şi e cazul să meargă la un centru de dializă care se afla la 200 km de casă. Era gata sa parcurgă acea distanţă şi pe jos, căci Domnul n-o privase de dragostea materna, dar trebuia să facă programare. O aşteptau peste trei zile, iar ea vedea ca orice ora conteaza. Abătută, nu simţea drumul şi nu vedea pe nimeni în jur. Cineva o prinse de mână şi ea tresări. Era Maria, colega ei de serviciu, pe seama careia făcea cele mai multe glume.

– Ce ai? – o intreba aceasta preocupată.

Claudia o privi consternată: ce-i pasă ei de ceea ce mi se întamplă, dar fu depăşită de necesitatea de a-şi răcori sufletul. I-a povestit despre boala lui Petrică, că trebuie să aştepte trei zile, dar contează orice ora.

– Ce să fac? -întrebă fără să mizeze pe un raspuns.

– Roagă-te la Maica Domnului, – i-a recomandat Maria senină.

– Cum?

– Cheamă la tine încă o mamă care are asemenea probleme şi citiţi Paraclisul, căci acolo unde se roagă mai mulţi împreună, chiar 2-3 oameni, vine si Hristos…

În alte circumstanţe Claudia i-ar fi zis ceva “de bine” Mariei, dar fiind prea disperată i-a urmat sfatul.

Ajunsă acasa a batut la uşa vecinei, pe care mai că uita s-o salute, când o vedea cu băiatul cu dizabilităţi, o invită la ea acasă şi spre surprinderea sa, aceasta a urmat-o.

Au aprins o lumânare şi au început a citi Paraclisul. Slavă bunicii, care i-a dăruit o carte de rugăciuni, pe care a aruncat-o într-un dulap, dar i-a fost de mare ajutor acum.

La un moment dat vecina o intreabă: ”Chiar crezi că rugăciunea te poate ajuta?”

– Vreau să cred, sper. CRED! – îi răspunse.

– Şi dacă nu se întâmplă minunea?

– O să mă gândesc ce fac mai departe….

Rugându-se pentru sănătatea copilului său la un moment dat Claudia auzi o voce internă care o întrebă: “tu doar ceri, dar ce oferi în loc, la ce renunţi?”

– Renunţ la vanitate – răspunse cu inimă.

Se ridică din genunchi, îşi scoase inelele, brăţarele, cerceii şi le puse în dulap.  Sfârşi a treia oară rugaciunea, umpluse un pachet cu dulciuri, mezeluri, alte bunătăţi ce avea în frigider şi i le dădu vecinei.  Aceasta a plecat să-şi bucure la rândul ei feciorul cu acele daruri.

Claudia s-a apropiat de patul  în care se văicăra Petrică. A început a turna apă dintr-un pahar în altul, zicându-i ”încearcă să arunci şi tu apa din tine“. După câteva minute vizica baiatului se goli. Claudia plângea de fericire. Nu mai aveau nevoie de dializă.

Din acea zi a devenit de nerecunoscut. Se implică în acţiuni de voluntariat, găseşte timp pentru a da o mână de ajutor semenilor, indiferent de poziţia lor socială şi nu mai poartă nici o bijuterie. Petrică a ajuns la majorat fără a mai suferi de vreo maladie şi e sănătos tun şi acum.

– Boala lui a fost lecţia cerească pentru mine, ca să-mi schimb scara valorilor, să descoper bucuria de a fi de folos semenilor, să înţeleg că atunci când ai Credinţă şi Încredere, te ajută şi îngerii.

E. Chiriac  

Comments

comments