Campania a trecut, participanţii au însuşit lecţiile ei

Spiritele trezite de vâltoarea electorală încep să se domolească şi viaţa tinde să intre pe făgaşul său. După ce s-au acuzat reciproc de toate insuccesele, concurenţii electorali – atât cei câştigători, cât şi cei perdanţi, îşi fac planuri pentru activitatea de mai departe, fiecare cu experienţa şi lecţiile învăţate din campanie. Pentru unii a fost prima campanie electorală din viaţă, pentru alţii – a şasea, sau şi mai mult.

Ce lecţii au luat – ne spun chiar ei în sondajul ce urmează.

Valeriu Rusu, primar pentru al treilea mandat în Oxentea, Dubăsari, candidat independent: „A fost cea mai murdară campanie la care am participat. Campania a început cu două luni înainte de termenul oficial. A fost o campanie marcată de mizerie şi minciună, cred că e o situaţie comună nu doar la Oxentea. Eu am fost modest şi am stat acasă, iar oamenii au analizat şi au făcut alegerea. Am învăţat în această campanie să am încredere în mine, nu în partide. Când le trebuie, partidele te folosesc, pe urmă te aruncă ca pe un prezervativ, cum a fost la parlamentare, bunăoară…”

Fiodor Tipa, ex-primar de Coşerniţa (a cedat funcţia prin decizia instanţei de judecată din 07 iulie, 2015, după renumărarea buletinelor de vot): „Am impresia că oamenilor, cu cât le faci mai bine, cu atât e mai rău. Poţi să munceşti o viaţă întreagă – tot ce s-a făcut de la 90 încoace în Coşerniţa e făcut de mine – şi oamenii să te răsplătească cu murdărie. O fostă angajată, care a furat din bugetul primăriei peste 30 mii de lei şi a fost demisă pentru asta, acum a ridicat o parte de sat împotriva mea. Nişte cetăţeni, care nu au achitat la timp taxa locală şi nu au mai primit autorizaţie pentru businessul lor, din cauza datoriei, după ce au încercat să facă trafic de influenţă – şi-au luat evidenţă temporară să voteze împotriva mea la Coşerniţa. O altă familie, care desfăşoară o activitate ilicită, pe care i-am reclamat de mai multe ori la poliţie pentru furturi, şi lor le sunt duşman. Faptul că am fost susţinut de un partid de stânga (n.r. – PSRM) m-a scutit de colectarea semnăturilor în calitate de candidat independent. A fost unicul partid care a fost dispus să o facă”.    

Ghenadie Cazacu, preşedintele OT Criuleni a PLDM: „Referitor la lecţii. Până acum eram mai sincer şi mai naiv, pe alocuri, în relaţiile cu adversarii electorali, dar din actuala campanie am învăţat că trebuie să fim mai prudenţi, pentru că am avut parte de nişte situaţii neplăcute. Comparativ cu scrutinul precedent, această campanie a fost mai încordată, cu mai puţină bunăvoinţă. Cu toate acestea, noi suntem foarte mulţumiţi de rezultat, le mulţumim alegătorilor şi vreau să zic că vom susţine pe toţi cetăţenii, nu doar pe cei care ne-au votat. Avem cu un mandat mai mult în CR faţă de cel precedent, primari mai mulţi, care ne reprezintă. Echipa noastră creşte!”

 Veaceslav Burlac, preşedinte OT Criuleni PDM: „Aş spune aşa: nu poţi crede în oameni; nu este aur tot ceea ce luceşte; PD are o echipă”.

Ala Ungurean, consilier raional, fracţiunea PL: „În primul rând, candidatul trebuie să fie o persoană pregătită pentru campania electorală, să cunoască doleanţele şi problemele oamenilor din localitate, să fie pregătit moral, pentru că în campanie întâlneşti oameni diferiţi. Trebuie să ştii cum să tolerezi unele acţiuni ale concurenţilor electorali şi să fii dur, responsabil şi să fii pregătit din punct de vedere material. Resursele materiale sunt necesare pentru a pregăti şi a multiplica programele electorale, dar şi pentru unele situaţii, când unii oameni se folosesc de ocazia că este campanie electorală şi la întîlnirile cu concurenţii electorali, fie că au probleme de sănătate, sau sunt familii social-vulnerabile, cer uneori ajutor pentru problemele lor”.

Nicolae Grati, consilier raional din partea PSRM: „Nu m-am aşteptat că vom lua doar două mandate în consiliu, or, lumea mă cunoaşte de mult timp, am 48 de ani de activitate în teritoriu. În calitate de consilier raional sunt sigur că voi face faţă, am şapte ani de acasă şi m-au învăţat părinţii să fiu gospodar”.

 Serghei Ianenco, consilier raional din partea PP „Partidul Nostru”, „Какие уроки? … Все – воришки. И разводят народ так, как они хотят. А народ просто верит. Я понял, что здесь кардинально надо все менять, саму систему. Если бы я в это не верил, я бы здесь не находился. Я думаю, что объединившись с достойными, можно что-то изменить».

Serghei Duminică, consilier raional, fracţiunea PCRM: „Campania care a luat sfârşit acum, mi s-a părut una democratică. Mai departe, nimic nou, scenariul se repetă. Parcă am rămas în Uniunea Sovietică – aceeaşi situaţie”.

Ivan Semeniuc, consilier raional, fracţiunea PCRM: „Жизнь меняется, хотим мы этого, или не хотим. Неожиданности могут произойти в любое время, потому что и люди изменились, и их мировоззрение. Я не ожидал, что бы будем договариваться c некоторыми партиями, но обстановка требует, чтобы не блокировать район, чтобы люди получали стабильно зарплату, чтобы были обеспечены школы, садики. Несмотря на то, что некоторые личности нам на нравятся, мы идем по идее, по цели – чтобы шла работа района”.

Dumitru Simon, primar de Criuleni, PL: „În actuala campanie am urmat lecţiile pe care le-am învăţat mai devreme, în anii precedednţi: m-am străduit să fiu corect cu alegătorii şi concurenţii electorali, n-am folosit metode urâte de intimidare, cumpărare, alte metode, pe care le consider incorecte. Aşa cum cred că trebuie să procedeze un candidat, am reuşit să am susţinerea alegătorilor şi am demonstrat că şi prin metode cinstite poa fi câştigate alegerile. Cred că următorii concurenţi ar putea prelua experienţa echipei noastre în următoarele alegeri. Faptul că am candidat din partea PL nu înseamnă nimic altceva, decât că am revenit în echipa în care mă regăsesc cu sufletul, or, după ce s-a destrămat AMN, urma să ader la PL, dar circumstanţele au fost altele atunci. Acum consider că am revenit”.

S. Cernov

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *