Calambur administrativ cu efect farmaceutic

Filiala farmaceutică din Hârtopul Mare ar putea fi închisă. Despre aceasta avertizează responsabilii din Consiliul raional  Criuleni vice-ministra sănătăţii, Liliana Iaşan. Motivul nu ţine de calitatea serviciului prestat sau a mărfii vândute, ci  de un element organizatoric.

IMG_1354

Sediul primăriei Hârtopul Mare

În 2016, Centrul de sănătate Criuleni a  procurat aparate de casă pentru oficiile medicilor de familie şi pentru înregistrarea lor este necesar avizul de la autorităţile fiscale. Pentru a-l obţine, trebuie să aibă un sediu. Demersul de a încheia contract de comodat, după cum afirmă vice-ministra în scrisoarea adresată Consiliului raional Criuleni, pentru alocarea încăperii farmaceutice, nu a fost agreat de primarul, care refuză semnarea contractului.

Primarul A. Delimarschi, solicitat de E.C., respinge acuzaţiile şi spune că până nu înregistrează bunul imobil după primărie legea nu-i permite să semneze nici un fel de contract vizând gestionarea acestuia. Oficiul cadastral cere coordonarea proiectului cu Agenţia proprietăţii publice, Ministerul Sănătăţii, care a şi întârziat să semneze avizul respectiv. După înregistrarea la cadastru primăria va putea anunţa licitaţie pentru darea în folosinţă, arendă a localului, gestionat acum de SRL ”Privamed”, care prestează servicii medicale primare locuitorilor comunei.

–       Ştiu că punctul farmaceutic nu poate funcţiona fără aparat de casă – zice primarul com. Hârtopul Mare, – dar până nu terminăm înregistrarea imobilului după primărie, nu putem lua nici o decizie.

E. Chiriac

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *