Ministerul promite restanțierilor organizarea sesiunii de BAC

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat la 21 mai, 2020, în ambele lecturi, proiectul propus de Guvern al legii privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățămîntul general, sesiunea de examene 2020.

26923782

Conform documentului, prin derogare de la prevederile art. 29 alin. (5) și art. 31 alin. (8) și (11) din Codul educației al Republicii Moldova nr.152/2014, anularea se face pentru a preveni riscul de îmbolnăvire cu COVID-19 și în scopul asigurării securității, protecției vieții și sănătății absolvenților programelor de studii în învățământul general, sesiunea 2020.  În lege sunt vizaţi absolvenţii anului 2020, nu şi cei care nu au reuşit să ia o notă negativă la sesiunile din alți ani.

Am solicitat Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării să precizeze, cum vor fi notaţi restanţierii la BAC din anii precedenţi, în legătură cu noua metodă de absolvire a ciclului liceal aprobată în sesiunea de BAC 2020, la care răspunsul a fost că prentru ei se va organiza, totuşi, examenul:

„Pentru restanțierii din sesiunile anterioare, care s-au înscris în această sesiune, va fi organizată o sesiune de examen, în funcție de evoluția situației pandemice din țară, asigurând minimalizarea riscului de infectare, iar pentru cei care vor susține examenul le va fi asigurată posibilitatea să depună actele în instituțiile de învățământ superior. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va identifica soluții pentru a asigura drepturile tuturor candidaților înscriși în această sesiune de examen” – a răspuns serviciul de presă al ministerului vizat, fără a indica, în ce an ar putea fi organizată sesiunea pentru această categorie de absolvenţi.

Ala Ungurean, şefa Direcţiei Educaţie Criuleni, a precizat, că direcţiile încă mai aşteaptă o decizie a ministerului, în privinţa examenelor restanţierilor, înscrişi în sesiunea de BAC 2020.

Pentru a fi admişi la sesiunea de Bacalaureat-2020, cereri au depus 14 candidați din raionul Criuleni și 7 candidați din raionul Dubăsari, care n-au reuşit să ia note de trecere în sesiunile precedente.

Amintim că potrivit legii adoptate de Parlament, absolvenţii ciclului gimnazial  vor primi certificat de studii gimnaziale cu medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu „5” (cinci), calculate în baza notelor obținute pe parcursul claselor VII-IX ( media aritmetică, cu rotunjire până la întreg, a mediilor anuale, obținute de elevi pe parcursul claselor VII-IX, la disciplinele respective). Pentru absolvenţii de liceu, notele pentru probele de examen reprezentă media aritmetică, cu rotunjire până la întreg, a mediilor anuale, obținute de elevi pe parcursul claselor X-XII sau anilor de studii I-III în învățământul profesional tehnic postsecundar, la disciplinele respective.

„Diploma de Bacalaureat va avea aceeași valoare juridică pentru instituțiile de învățământ superior din țară și peste hotarele republicii”, a dat asigurări ministrul Educaţiei, Igor Șarov.

S. Cernov

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *