Maria Poalelungi, felceriţă PAMU Dubăsarii-Vechi: “Sunt supărată pe sistem!”

A fost agresată la locul de muncă, la 11 în ianuarie 2020, iar trauma primită a plasat-o pe patul de spital pe mai multe zile. “Dacă am fi ascultaţi noi, cei de jos, care suntem “pe front”, cum ar fi, dar comunicăm direct cu pacienţii, poate că lucrurile ar sta mai bine”, consideră Maria, care de-a lungul carierei sale de 36 de ani, s-a confruntat cu multiple cazuri de agresiune la locul de muncă.

– Doamna Maria, povestiţi, ce s-a întâmplat, de fapt, în ziua de 11 ianuarie?

– Pe data de 11 ianuarie 2020 eram în tură. Am primit o solicitare din Mălăieştii-Vechi, de la soţia unui bărbat, despre care a spus că este agitat şi agresiv. Noi îl cunoaştem, este la evidenţă la psihiatru. Este un om înalt, cred că are o putere de fier: am văzut odată cum dădea în patru poliţişti ca în mingi, şi de aceea, ştiind unde mă duc, am sunat poliţistului de sector Andrei Ceban, care mi-a răspuns la apel şi a spus că va merge cu mine poliţistul Andrian Samson. Deplasându-ne spre casa lor, pe drum, l-am observant pe cetăţeanul la care am fost chemaţi: el ieşea din Mălăieştii –Vechi, era pe la vile. Eu l-am recunoscut şi am spus echipei să oprească. Ne-am oprit, l-am salutat amabil, el ne-a răspuns. L-am întrebat dacă îl doare ceva, poate capul, poate altceva îl deranjază. El a început a răspunde obraznic, gen “Nu mă mai deranjază nimic, n-ai tu nevoie, n-ai tu treabă, du-te de unde ai venit!”, etc. I-am propus pacientului să urce în ambulanţă şi să-i măsor tensiunea, şi dacă e normală, i-am spus că nu mai facem altceva. Dânsul a început a vorbi cuvinte injurioase, a intervenit poliţistul şi i-a spus “Doamna e la serviciu şi nu-i frumos cum vă adresaţi, că D-ei nu vă vrea nici un rău”. Atunci el s-a îndârjit la poliţist, poliţistul a opus rezistenţă şi i-a fixat mâinile, dar şi-a dat seama că nu va face faţă singur şi a mai sunat pe un coleg. În scurt timp a venit încă un poliţist, mult mai înalt şi mai corpolent, şi pacientul parcă se mai liniştise, însă, oamenii legii nu i-au pus cătuşe, l-au urcat doar în maşină. Eu, ca să fac loc poliţiştului care vroia să se aşeze pe banchetă, m-am aplecat spre unul din scaunele din ambulanţă să iau de pe el trusa medicală, pe care aveam de gând s-o pun în cabină. Şi în acel moment pacientul şi-a făcut un vânt spre mine şi mi-a trântit un pumn drept în moalele capului. Probabil, poliţiştii l-au scăpat o secundă din vizor. Mi s-au înmuiat îndată picioarele şi am alunecat în jos, mi se făcuse negru în faţa ochilor şi îmi apăruse un ţiuit strident în urechi. M-am spijinit de fotoliul din cabină şi acolo am rămas, că nu mă mai puteam mişca. Poliţiştii au început să-l certe pe bărbat, iar el spunea că m-a lovit pentru că nu sunt în halat alb, deşi eram în uniforma de culoare albastră. Cerea dovezi că este agresiv. Dar ce dovezi să aduc eu, dacă soţia lui a sunat la 112 şi am fost trimişi? Nu am venit din capul nostru!”

Maria Poalelungi susţine că a raportat atât la dispeceratul central despre incident, cât şi medicului –şef de la SAMU Coşniţa şi celor de la Chişinău. De la dispecerat i s-a spus că de cum ajunge la spital, la Criuleni, i se va acorda primul ajutor, şi dacă se simte rău, poate rămâne în spital. Nu a rămas, însă, în spital, pentru că medicul de gardă de la internare i-ar fi adresat reproşuri, de ce a adus pacientul la spital, că trebuia să-l lase acasă:

–        Când am văzut ce gălăgie făcea medicul de gardă, am decis să duc serviciul până la capăt. Asistenta medicală mi-a administrat din trusa mea magneziu, analgetice, tot ce trebuia, şi eu m-am ţinut toată noaptea de cap, dar mi-am terminat serviciul. În aceeaşi seară a fost surpriza cu oameni împuşcaţi la Mălăeştii Vechi, prima la chemare a venit brigada de salvare de la Coşniţa, iar brigada noastra l-a transportat pe unul din răniţi la spitalul de urgenţă. Am lucrat tura toată, ca să nu fac cuiva discomfort. A doua zi credeam că voi face ceva tratament acasă, conservativ, dar şi duminică, şi luni mi-a fost foarte rău. Am sunat medicului coordonator şi i-am spus că nu mai pot ieşi în tură, şi pe data de 13 ianuarie am fost adusă cu urgenţa la spital. Starea mea a fost calificată de gravitate medie, diagnoza stabilită – traumă acută craniocerebrală şi comoţie cerebrală. M-a întrebat şi doctora, care mă tratează acum, de ce nu m-am internat. Am spus că n-am rămas, pentru că am fost primită foarte neprietenos şi mi-a fost obijduitor. Mi-am zis că o să rezist. Atunci eram foarte supărată şi vroiam să sun şi la linia roşie, şi la cea verde, şi la toate liniile care sunt! Dar m-am liniştit şi am zis că îi las în voia Domnului. Pacientul meu a fost preluat de o echipă din Criuleni, care, apropos, mi-au povestit că el s-a năpustit şi la felceriţa lor, femeia însă a reuşit să fugă”.

–        Aveţi nişte instrucţiuni, pe care trebuie să le urmaţi în asemenea cazuri. Ce trebuia să faceţi ca să vă protejaţi?

–        Eu nu m-am dus singură la pacientul agitat. Asta este o instrucţiune pe care eu am respectat-o. Nu am avut dreptul să mă duc fără politist, ca să nu-mi pun în pericol viaţa mea şi a colegilor din echipă. Poate că nici poliţistul nu a sesizat la timp, că dacă îi punea cătuşele, nu mi se întâmpla nimic. Ulterior poliţistul m-a sunat şi mi-a spus că nu s-a aşteptat să fie atât de agresiv, asta chiar dacă pacientul a sărit şi la ei la bătaie. Eu cred că era bine să i se fi pus cătuşele, poate nu ajungeam în starea asta.

–        De câţi ani lucraţi în sistemul medical şi dacă s-au mai întâmplat cazuri de agresiune la care aţi fost supusă?

–        La urgenţă lucrez din anul 2000, dar în sistemul medical sunt din 1984. Da, au fost cazuri când am fost agresată fie de rudele celor pe care încerăm să-i ajutăm, sau chiar de ei. Am avut parte de un proces de un an de zile: eram învinuită de moartea unui pacient, dar am fost dezvinovăţită, iar cel care m-a acţionat a fost amendat pentru calomnie. În alt caz un pacient mi-a pus un cordon pe gât, în timp ce eu mă întorsesem cu spatele să iau un medicament. De aceea trebuie să mergem la chemare măcar câte doi. Ştiu şi cazuri când au fost agresaţi colegii mei, atât femei, cât şi bărbaţi.

–        Ce ar trebui să se schimbe în sistemul de acordare a primului ajutor, ca să nu fiţi agresaţi în timp ce vă faceţi datoria?

–        N-ar fi trebuit să ne trimită pe noi la acea chemare, dacă pacientul este agresiv! Noi nu i-am acordat lui nici un ajutor. Eu nu l-am examinat, că nu mi-a permis, nici măcar tensiunea nu i-am măsurat. Noi numai l-am transportat. Nu era nevoie de noi acolo. Trebuia să fie trimisă doar echipa de poliţişti. El e cetăţean agresiv, nu are nevoie de ambulanţă, ci de poliţişti care să-l imobilizeze. Nouă să ne dea pace să ne ducem acolo unde oamenii au nevoie de ajutorul nostru. Noi trebuie să ne ducem numai dacă deja s-au dus poliţiştii şi dumnealor au nevoie ca noi să-i ajutăm pe ei, poate să administrăm o injecţie sedativă, dar nu altfel. Pe de-asupra, tot din această cauză, mereu ne confruntăm la secţia de internare cu reproşuri, de ce le aducem pacienţii agresivi. A fost o perioadă, când noi îi verificam pe asemenea bolnavi după parametrii necesari, şi îi duceam direct la spitalul de psihiatrie la Chişinău. Era minunat! Acum regula spune că trebuie să-i ducem la Criuleni, şi mereu ni se reproşează, de ce i-am adus. NU este treaba noastră să ascultăm aceste reproşuri, sau să sunăm la asistenţii sociali, la primari. Eu am 15 minute, conform instrucţiunii, să-i acord ajutor medical şi să decid, unde îl duc, nu am ore în şir să mă ocup de asta. Dar apar mereu aşa probleme. Această nouă regulă, nu-mi amintesc exact, dar ne este impusă de ceva mai mult de un an. Sunt probleme în sistem, pe care noi, cei de jos, putem să le comunicăm şi să fie rezolvate. Ar trebui să ne audă şi pe noi, să ne întrebe, cum e mai bine, noi suntem primii care comunicăm cu pacienţii, vedem lucrurile, cum s-ar spune, „de pe front”.

–        Cum consideraţi, care drepturi vi s-au lezat prin acest caz de agresiune? Ce dreprturi aveţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, că obligaţiunile mi le-aţi spus pe de rost?

–        … Să fiu în siguranţă. Dar ştiţi, drepturile noastre sunt aşa micuţe-micuţe… Avem dreptul să mergem la perfecţionare, să înaintăm propuneri pentru a îmbunătăţi serviciul. Celelalte… Cred că avem dreptul să ne exercităm profesia în siguranţă. Eu eram sigură că m-am asigurat, că am anunţat  poliţistul despre necesitatea de a merge cu mine la chemare. Dar, în acest caz, nu m-am aşteptat la reacţia pacientului, cu atât mai mult în prezenţa a doi poliţişti.

–        Sunteţi supărată pe cineva în momentul ăsta?

–        Pe sistem.

Responsabilii: e accident de muncă şi a fost trecut sub tăcere

 Deşi a fost internată pe 13 ianuarie şi ar fi trebuit să se mai trateze câteva zile în regim ambulator, pe 24 ianuarie Maria Poalelungi şi-a reluat activitatea: „S-a îmbolnăvit o colegă şi am acceptat să ies la muncă, pentru că nu ajung oameni. În plus, voi primi bani pentru cinci zile de absenţă, pe motiv de boală, iar ceilalţi bani au spus că-i voi primi tocmai la vară” – a explicat ea. Medicul coordonator PAMU Dubăsarii-Vechi, Marian Golovei i-a luat Mariei Poalelungi o explicaţie în scris în legătură cu accidentul de muncă, pe care a spus că a transmis-o lui Pavel Mamulat, şeful SAMU Coşniţa.Pavel Mamulat, însă, nu a comunicat despre accidentul de muncă la Agenţia Naţională de Sănătate Publică, cum este stipulat în regulamentul de cercetare a asemenea cazuri, decât peste o săptămână. „Eu am transmis tuturor note informative, lămuriri, verbal am sunat şi am comunicat în aceeaşi zi. Am semnat azi procesul–verbal la sindicate (n.r. – pe data de 26 ianuarie), dar întradevăr peste o săptămână, şi da, n-am procedat corect. Dar e un pacient psihiatric, ce poţi să-i ceri, poliţiştii nu l-au imobilizat, că are şi el drepturi, iar doamnei Poalelungi i s-a propus să o înlocuiască altcineva după incident, dar ea a refuzat. Păcat că se întâmplă asemenea cazuri. La noi e pentru prima dată”, – a explicat Mamulat.

Potrivit lui Victor Ţurcan, şeful Direcției monitorizarea controlului în domeniul raporturilor de muncă și securității și sănătății în muncă de la Inspectoratul de Stat al Muncii, cazul Mariei Poalelungi este un accident de muncă: „Dacă femeia a fost agresată în timpul ei de muncă şi în timp ce-şi îndeplinea sarcinile sale de muncă, acesta este un accident de muncă. Accidentul trebuie să fie comunicat imediat şi cercetat de Agenţia Naţională Sănătate Publică (ANSP) (se referă la un angajat al unei instituţii medicale), care au propriul Inspectorat al Muncii. Dacă e de gravitate medie, ANSP intocmeşte dosarul privind accidentul de muncă şi respectiv, dacă este accident de muncă, concediul medical se achită persoanei în volum de 100%. Angajatorul care nu a înregistrat dosarul despre accidentul de muncă riscă sancţiuni. În anul 2019 la ITM au fost comunicate 504 accidente de muncă în total, pe în sectorul sănătăţii – 22 de accidente, însă datele nu sunt finale, pentru că aproximativ 30 de accidente produse în 2019 sunt în proces de cercetare, fiind cazuri complexe”.

Cara Nicolae, şef Direcţie Control de Stat în Sănătate Publică la ANSP, cel la care ar fi trebuit să ajungă informaţia încă din prima zi, contactat telefonic pe data de 24 ianuarie, 2020, a spus că nu cunoaşte dacă este sau nu înregistrat acest accident de muncă, şi ne-a recomandat să întrebăm la „linia verde” a instituţiei sau la inspectorul teritorial.  La „linia verde” a ANSP a răspuns Dumitru Capmare, şef Direcţie Managementul Urgenţelor ANSP, care a spus că nu poate să ne comunice aşa informaţie şi ne-a redirecţionat la Nicolae Cara: „Referitor la informaţia pe care o cereţi (n.r. – dacă a înregistrat acest accident de muncă) nu ţine de competenţa mea să răspund la aşa întrebări. Dacă dumnealui nu ştie, înseamnă că n-a fost recepţionată nici la noi”.

Am căutat informaţii la Sindicatul „Sănătatea” care face parte din Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova, or, victima agresiunii este membră a sindicatului. Mihail Dutca, consilier principal în problemele educației sindicale, securitate și sănătate în muncă a Federaţiei Sindicale „Sănătatea”, după ce s-a documentat suplimentar, ne-a comunicat că a apelat la Centrul Naţional de Asistenţă Medicală  Urgentă Prespitaliceasă, căruia i se subordonează staţiile de asistenţă medicală de urgenţă, şi că responsabilul de secutritate şi sănătate în muncă al acestei instituţii i-ar fi spus (deja pe data de 24 ianuarie, 2020) că instituţia nu a fost informată despre cazul de agresiune împotriva Mariei Poalelungi: „Ei n-au comunicat şi este o neglijenţă a persoanei care a încălcat în acest caz Regulamentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin HG 1361 din anul 2005. Ei au motivat că l-au considerat drept un caz uşor, că persoana nu va avea nevoie nici de spitalizare, nici de buletin, se va descurca singură. Angajatorul era obligat să formeze prin ordinul său o comisie din trei persoane, inclusiv un rerezentant al sindicatului, specialiştii în securitate şi sănătate în muncă, să cerceteze, şi aşa mai departe. Dacă este membră de sindicat, victima poate apela şi la Inspectoratul de Muncă al Sindicatului. Dacă a fost agresată, trebuia să se adreseze la organele de poliţie şi să fie cercetat cazul. Oricine n-ar fi agresorul, organele de drept trebuie să documenteze cazul”, a spus Dutca.

Andrian Samson, poliţistul care s-a aflat la locul incidentului pe 11 ianuarie, a spus că agresorul, în pofida diagnozei, este pasibil de pedeapsă pentru fapta sa, dar numai dacă victima va depune o plângere în privinţa asta. Dânsul a mai spus că nu a putut preveni lovitura agresorului, pentru că în acel moment se afla la câţiva metri de ambulanţă.

Sergiu Buza, sef al Direcţiei Venituri, Casa Teritorială de Asistenţă Socială Criuleni: „În cazul in care este constatat accident de muncă, angajatorul achită, din contul său până la 21 de zile de concediu medical, iar celelalte –zile, dacă e pierdere de capacitate de muncă – din contul CTAS. Achitarea se face îndata ce medicul de familie eliberează certificatul de boală, cu primul salariu”.

Pentru conformitate, S. Cernov

În inagine: Maria Poalelungi

S. Cernov

Comments

comments