Au condamnat războiul și au cântat despre pace

Și în acest an la 9 mai în preajma monumentului Eroului Necunoscut din Criuleni s-a adunat lume de pe lume pentru a aduce un omagiu jertfelor celui de-al doilea război mondial. De o deosebită atenție s-au bucurat cei câțiva participanți la luptele împotriva fascismului, care au ajuns la această festivitate.

P1110375

Oamenii – de la mic la mare, au cinstit memoria predecesorilor, căzuţi la datorie şi au condamnat acţiunile puterilor mari ale lumii din vina cărora apar cele mai multe conflicte interetnice şi războaie. O victorie slăbeşte un popor, înfrângerea îl trezeşte la răzbunare pe altul. Aşa a fost dintotdeauna şi, totuşi, oamenii nu au conștientizat acest lucru până în prezent, războaiele continuând să se declanşeze, distrugând sate şi oraşe, iar cel mai grav, luând vieţile a sute şi chiar mii de oameni nevinoveţi.  Situaţia din Ucraina fiind cel mai concludent exemplu adus în acest sens.

Primarul orasulului Criuleni, Vitalie Onişciuc, vicepreşedintele raionului, Dionisie Urîtu, parlamentara Elena Frumosu, parohul bisericii Minunea Arhanghelului Mihail, Vasile Pistrui, condamnând în luările lor de cuvânt acţiunile celor, care destabilizează situaţia în ţara vecină şi nu numai, au pledat pentru un viitor mai liniştit şi prosper în familia ţărilor europene – un vis, ce pare să devină realitate.

Prezenţa copiilor la manifestare a amintit adulților despre necesitatea asigurării dezvoltării lor în pace, siguranţă, a unei copilării trăite în armonie şi linişte alături de cei dregi şi apropiaţi sufletului. La rândul lor, puştii de la Şcoala Primară, au venit cu un mănunchi de cântece şi poezii la tema memoriei, dar şi cu câte un porumbel al păcii, moment, care a dat o semnificaţie deosebită sărbătorii. Petru Ianenco, elev al Şcolii de Arte din localitate, a interpretat o suita de cântece populare în armata sovietică, care au răvăşit profund, în special, sufletele persoanelor trecute de vârsta a treia. Şi prestaţia elevilor Liceului Teoretic “Boris Dînga” a fost la nivel, programul prezentat de ei purtând o încărcătură istorică bogată în evenimente, ce invocau destinul ostaşului moldovean, dragostea pentru ţară şi neam.

P1110364 2

Ca si in anii precedenti după depunerea florilor participanţii la eveniment au  fost invitați de reprezentanții armatei naționale să descopere gustul ceaiului și terciului preparat în bucătăria militară. Nu a lipsit nici tradiționala masă de pomenire organizată pentru veterani și văduvele de război, doar că în acest an acestea au fost, la propunerea primarului, invitaţi  în sânul naturii, pe malul Nistrului, cheltuielile evitând bugetul local, căci au fost achitate de un cunoscut antreprenor. Atmosfera şi decorul, întregit de o expoziţie de fotografii cu vederi din timpul războiului, au generat discuţii în rândurile celor prezenţi, fiecare dintre ei depânându-si emotiile şi amintirile  traite…

Text și fotografii de Gheorghe Motricală

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *