Atenţie: vă poftim la test!

Miercuri, 14 noiembrie, între orele 8.00 şi 10.00, în incinta Centrelor de Sănătate Criuleni (policlinica, et. I), Dubăsarii Vechi, Măgdăceşti, Hârtopul Mare, Hruşova, Bălăbăneşti, orice cetăţean interesat va putea face testul gratuit de glicemie (testarea nivelului de zahăr în sânge).

diabet

După cum ne informează Cristina Boclinca, medic epidemiolog în cadrul ÎMSP SR Criuleni, acţiunea este adresată tuturor doritorilor, dar în special ar fi bine să se folosească de posibilitate cei care fac parte din grupurile cu risc sporit de îmbolnăvire: bolnavii de hipertensiune, obezitate, bolnavii de boli de inimă, persoanele care au sau au avut rude bolnave de diabet, persoanele cu vârsta peste 40 de ani, etc. Scopul testării este depistarea cât mai devreme posibil a maladiei, ca ulterior a preveni dezvoltarea ei.

Cei care vor merge să facă testul sunt atenţionaţi să nu ia dejunul în dimineaţa respectivă.

 

Potrivit sursei citate, în r. Criuleni sunt înregistraţi 2388 de pacienţi bolnavi de diabet, dintre care 221 sunt cu diabet de tip I (primesc tratament cu insulină injectabilă), iar 2162 de pacienţi cu diabet de tip II  îşi administrează antidiabetice orale. În plan social, maladia provoacă dizabilitate şi letalitate (mortalitate) precoce a populaţiei apte de muncă, prin apariţia complicaţiilor cronice, de acea profilaxia şi depistarea cât mai devreme a riscurilor se impun ca o necesitate.

Info „E-C”

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *