Amintirile de apoi se nasc acum

“Ziua lui Neptun” a adunat  chiar pe malul Nistrului la Holercani, unde este o privelişte deosebită, sătenii  și prietenii acestora din localităţile vecine: Ustia, Mărcăuţi, Oxentea, Molovata, Cocieri, Criuleni şi din capitală, la o sărbătoare frumoasă.

9m

E deja o festivitate tradițională, organizată de Consiliul de Tineret din s. Holercani. Cei prezenți i-au întâmpinat cu aplauze şi chiote pe regele apelor ,,Neptun,, şi regina frumseţii, apoi s-au prins în horă.

A continuat seara în  acorduri retro, datorită d-lui Sergiu Pîslari, iar spre miezul nopţii – cu toţii am trecut la ritmuri mai incendiare, susținute de tânarul și talentatul muzician, Niţa Vasile.

Şi tocmai atunci, când era prinsă lumea în mrejele muzicii, am aprins rugul și am lansat lampioane, ce purtau spre ceruri dorințele noastre. Părea o poveste în care predomina muzica bună, săgețile focului şi lampioanele multicolore, ce zburau prin aer.

A urmat un șir de concursuri. Mai semnificativ a fost cel al pescarilor.  De titlul “Cel mai iscusit şi Brav pescar” s-a învrednicit Vasile Cojocari, iar  peştele pe care l-a prins spre dimineaţă a ajuns într-un cazan în care s-a facut o zeamă pentru toți participanții la sărbătoare.

A continuat veselia până în zori de zi și doar atunci, când de dupa deal razele frumoase ale soarelui se iveau, am cântat cu bucurie “Bucurați-va, prieteni” şi am mulțumit tuturor celor, care au lăsat grijile, nevoile casnice pentru o zi plină de emoţii pozitive. Ne-au fost alături antreprenorii locali, dar și colaboratorii inspectoratului de poliţie Dubăsari, asigurându-ne securitatea.10m

A fost  o activitate ordinară a Consiliului de Tineret din s. Holercani, dar fiecare poate face lucruri frumoase. Sunt necesare doar dorință şi oameni, care să vă susțină. Unora, bazându-ne pe propria experiență, le-am sugera: ,,Nu puteţi ajuta, macar nu încurcați”.

Nu aşteptați să vină cineva să vă facă distracții. Totul depinde de Noi! Când este o echipă adevărată și munca se transformă în plăcere! La Holercani, chiar este  o echipă de invidiat, care la distracție se pricepe pentru că știe  bine a munci.

Mariana Grigoraşenco, preşedintele C. L. T. Holercani

In imagini: secvențe de la festivitate

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *