Horoscop 2015

BERBEC

DRAGOSTE ŞI CUPLU

Relaţiile intemeiate pe sinceritate şi iubire pot uşor trece peste orice suspiciune, fie ea întemeiată sau nu, se va găsi soluţia finală, salvatoare. Ceea ce însă scârţâie de ani de zile îşi poate găsi, în vara aceasta, obştescul sfârşit şi ţi se poate cere socoteală pentru fiecare “indiscreţie” conjugală comisă cu gândul sau cu fapta. Consideră această perioadă ca pe una de maturizare afectivă, ca pe un test al responsabilităţii tale şi a perechii tale în faţa complexităţii vieţii de cuplu. În această perioadă, iubiri mai vechi pot reveni în viaţa ta sau te hrăneşti cu nostalgia unor relaţii trecute şi poţi elabora strategii reuşite de a recuceri o persoană la care ţii. Dar nu este un moment bun pentru decizii de nuntă. Anul se încheie în forţă, cu răsturnări de situaţii dintre cele mai palpitante, cu împăcări sau despărţiri bruşte, în funcţie de învăţaturile pe care le-ai asimilat sau nu de-a lungul anului.

BANI ŞI CARIERĂ

2015 promite să fie un an foarte rodnic din punct de vedere profesional şi financiar, deşi nu va fi lipsit de confruntări. Sursele de finanţare pot fi contestate sau apar dificultăţi în accesarea lor, mai ales în martie, iulie şi decembrie. Cu siguranţă ai însă în faţă un an de stabilizări, dar şi o perioadă în care poţi demara proiecte noi şi strălucitoare. Ştii să te pui în valoare, iar relaţiile cu străinătatea, deşi necesită efort prelungit, îţi pot aduce beneficii profesionale şi financiare.

Martie, aprilie şi mai sunt însă luni excelente pentru a pune lucrurile pe direcţie, pentru a începe ceva nou, chiar dacă ideile tale vor fi considerate iniţial prea îndrăzneţe, prea riscante sau chiar dacă în martie eşti predispus la a cheltui mai mult decât este cazul pentru distracţie. Eşti foarte decis să câştigi mai mulţi bani şi ţi se ivesc oportunităţi în acest sens. Păstrează-ţi cumpătul, nu prea au şanse de reuşită! În ultimul trimestru al anului ar fi indicat să te concentrezi asupra sectorului profesional pentru că există şanse mari să ţi se creeze posibilităţi de promovare.

SĂNĂTATE

Evenimentele anului trecut te-au supus, cel mai probabil, la presiuni, enervări, schimbări neaşteptate şi se poate să îţi fi creat senzaţia de perpetuă instabilitate. Tot acest taăvălug de situaţii, i-a ajutat pe unii Berbeci să îşi redescopere identitatea, unicitatea şi să se afirme. Pe alţii însă, se poate să îi fi adus la limita răbdării şi a resurselor fizice.. Aspectele dintre Jupiter, Saturn şi Neptun din ultimele patru luni ale anului, îţi pot pune sub semnul întrebării multe dintre credinţele şi concepţiile legate de sănătate, vindecare, echilibrare energetică, de rolul emoţiilor în echilibrul fizic şi psihic. Dar, la fel de bine, se pot răsturna toate concepţiile tale despre curele de slăbire şi produsele de slăbit. Ceea ce nu e chiar rău. Evită însă să te bombardezi “preventiv” şi de capul tău cu medicamente.

CASĂ ŞI FAMILIE

Eşti în plin proces de schimbare, în plină revoluţie personală, dar energia, originalitatea şi dinamismul tău pot fi contestate de eterna instituţie a părinţilor. Ei sunt mereu gata să-ţi reproşeze că eşti prea rapid, că nu te conformezi sistemului şi, în general, că nu gândeşti deloc înainte de a produce haos în universul personal şi/sau familial. În martie, când vei simţi că dai în floare, că eşti în culmea forţelor şi gata să dărâmi lumea, vei resimţi cel mai puternic amestecul familiei în planurile tale. Dar, acesta este şi momentul în care conflictul se poate stinge, deşi sunt puţine şanse ca toată lumea să iasă mulţumită din confruntare. Indiferent ce-ţi aud urechile, încearcă să-ţi domoleşti “discursul” pentru că vei regreta repede cele spuse la mânie. Iertarea însă nu va veni la fel de repede. După 12 iunie sunt însă şanse foarte bune să se restabilească înţelegerea, dacă nu veţi mai vorbi toţi deodată şi vă veţi face chef şi timp să vă ascultaţi reciproc până la capăt. Lunile de vară pot aduce cheltuieli suplimentare cu copiii sau aceştia comit ceva care te costă. Recomandăm mai multă atenţie la anturajul şi obiceiurile lor financiare.

 

TAUR

DRAGOSTE ŞI CUPLU

Nu te încăpăţâna să amesteci plăcerea cu munca mai ales în primele trei luni ale anului ca să nu dai naştere la bârfe, neînţelegeri şi controverse. Oricât ţi-ai ascuţi armele seducţiei, unele relaţii par să rămână doar în stadiul de amiciţii şi este mai indicat să nu forţezi nota. E cazul să te gândeşti serios dacă doreşti să-ţi asumi responsabilitatea unei relaţii de durată, a unei căsnicii, dacă eşti pregătit să primeşti pe cineva în spaţiul locativ sau să te muţi cu totul. Dacă te afli într-un mariaj care şchioapătă deja de mulţi ani şi merge doar în virtutea convenienţelor, acum i se poate pune punct în mod raţional şi responsabil. Nu la fel de simplu însă se rezolvă un posibil partaj. Dacă încă nu ai o relaţie, premisele de a găsi pe cineva care să te răsfeţe par să fie acum propice. Dar trebuie să ţii cont de faptul că sporesc confuziile de la începutul anului între iubire şi prietenie.

BANI ŞI CARIERĂ

2015 începe cu retrogradarea lui Mercur în casa carierei, a statutului social iar acest lucru poate să îţi provoace dubii în legătură cu direcţia profesională sau pot să apară întârzieri în demararea unor proiecte pe care chiar contai. Fii atent cu documentele firmei sau cu orice fel de acte ai de predat instituţiilor statului. S-ar putea ca neatenţia să te coste scump. La propriu! În mai şi iunie eşti mai predispus la a comite erori financiare pentru ca stapanul casei banilor, Mercur, va merge retrograd chiar prin casa pe care o guvernează, în perioada 19 mai – 12 iunie. Se poate să apară cheltuieli neprevăzute, descoperi că ai restanţe la fisc sau la întreţinere, etc. Indiferent cu cât de puţini bani rămâi în buzunar, ar fi bine să scapi de datorii şi să eviţi să te împrumuţi, pentru că în iulie şi septembrie sunt şanse să te redresezi. Reorganizează-ţi priorităţile, programul, revizuieşte atitudinea faţă de cei cu care lucrezi!

SĂNĂTATE

Anul acesta, Taurii pot fi somaţi să schimbe ceva, să renunţe la ceea ce îi ţine pe loc din punct de vedere psihologic, iar emoţiile joacă un rol foarte important în acest proces şi în starea generală de sănătate. Poate fi o etapă importantă de maturizare şi de călire psihică, de descoperire şi cultivare a puterii interioare. Poate că sună ca un clişeu, dar anul acesta, mai mult ca niciodată, cultivă gândirea pozitivă, nu fii negativist! Atenţie mai mare la alimentaţie se recomandă în lunile martie, iunie, septembrie. Dacă suferi de o afecţiune cronică, e posibil ca aceasta să aibă un puseu în a doua jumătate a lunii septembrie. În ultimul trimestru al anului, se pot resimţi Taurii care au de ani de zile probleme cu inima, în special cu tensiunea arterială şi cei care suferă de diabet. Ca notă generală, eşti mai sensibil decât de obicei în sezonul rece şi poţi contracta cu mai mare uşurintţă răceli, viroze, etc.

CASĂ ŞI FAMILIE

Începi anul preocupat de viitor, de ţelurile pe termen lung, simţi că sunt lucruri pe care trebuie să le schimbi în viaţa personală, în filosofia de viaţă, dar poate şi în legătură cu studiile superioare. Ca un Taur care se respectă, te întrebi pe ce te poţi baza, cauţi confirmări de sprijin în sânul familiei, poate şi spre prieteni, dar cel mai bine ar fi să cauţi în tine şi să revizuieşti fundaţiile pe care ţi-ai construit până acum viaţa, istoria personală. Relaţiile cu familia se pot armoniza, dacă până acum ai avut parte de divergenţe. Se pot vindeca răni vechi pe care le porţi cu tine încă din copilărie, poţi trece peste resentimente legate de rude, etc. Se prea poate ca la începutul anului să primeşti vestea unei moşteniri, să fii inclus într-un testament sau să fii beneficiarul unei poliţe de asigurare, dar nu va fi foarte simplu să intri în posesia bunurilor sau banilor. De asemenea, ar fi indicat să eviţi cumpărăturile pentru copii sau pentru familie ori pentru casă. Poţi fi tentat să dai prea mult pe mărunţişuri fără valoare doar pentru că par drăguţe sau te simţi “inspirat” să investeşti în lucruri de lux cu care să îţi amenajezi locuinţa. Sesizezi amănunte pe care până acum nu le-ai observat, iar acestea te pot ajuta să abordezi constructiv relaţia cu urmaşii tăi, indiferent ce vârstă au aceştia.

 

GEMENI

DRAGOSTE ŞI CUPLU

Începi anul uşor confuz, mai ales daca te gasesti incurcat de anul trecut in istorii amoroase mult prea intense pentru gustul tau. Saturn in casa parteneriatelor te poate soma pana pe 15 iunie, apoi incepand cu 18 septembrie, sa revizuiesti conceptiile despre relatii, sa-ti schimbi perspectiva, sa cauți alte abordari. Nu mai merge să dai totul pe glumă sau să citeșiti povesti iluzorii la urechea celor care asteapta de la tine un raspuns clar, mai multa implicare sau pur și simplu maturitate emoționala.

BANI ŞI CARIERĂ

Perechea de viaţă, un asociat şi/sau un partener de afaceri se poate dovedi foarte dur(ă) şi decis(ă) să te aducă rapid cu picioarele pe pământ în ceea ce priveşte posibilităţile tale profesionale sau modul în care visezi să ajungi faimos peste noapte. Este indicat să-ţi reevaluezi strategiile pe termen lung şi să încerci să priveşti criticile în mod constructiv! Primul trimestru al anului pare să scoată la lumina pentru tine rivalităţi şi ambiţia perechii tale de viatţă care te vrea mult mai sus, din punct de vedere profesional, decât eşti acum. Dacă eşti în căutarea unui loc de muncă, fii mai activ în decursul acestor două luni şi sunt şanse bune să îţi găseşti ceva care să-ţi placă.

SĂNĂTATE

Ai tendinţa de a face totul în salturi, iar acest lucru poate aduce frustrare şi, în final, oboseala fizică şi psihică. Dacă îţi laşi mereu ceva restant, vei fi mai tot timpul pe fugă, mereu întins dintr-o parte în alta şi poţi trece uşor cu vederea chestiuni care ţi-ar putea afecta sănătatea sau semnalele de alarmă pe care ar putea să ţi le transmită propriul organism. Saturn se întoarce în Scorpion, pentru tine casa sănătăţii, în perioada 15 iunie – 18 septembrie şi te poţi simţi mai obosit şi mai deprimat. Mişcarea şi o alimentaţie sănătoasă, bogată în vitamina C, pot face minuni în prag de sezon rece. Nu modifica de la tine putere cantitatea de medicamente sau tratamentul cu totul. De asemenea, este indicat ca în decursul acestui an să fii atent la starea de sănătate a apropiaţilor, în special a copiilor, dacă ai.

CASĂ ŞI FAMILIE

Ar fi bine ca la începutul anului să ştergi bine de tot lentila prin care priveşti lumea. Poate chiar ar fi cazul să o schimbi cu una care apropie detaliile, aparent nesemnificative, ale filosofiei tale de viaţă. Învaţă să fii mai deschis spre opiniile şi credinţele celorlalţi, învaţă de la cei din jurul tău şi, până la finele lunii martie, iîţi vei îmbogăţi neaşteptat perspectiva asupra vieţii. Sau ai impresia că spaţiul de locuit este prea mic pentru nevoile familiei tale. Acum este momentul să părăseşti casa parintească şi să te muţi de unul singur sau să analizezi perspectivele unor tranzacţii imobiliare, să te apuci de renovat sau să inviţi pe cineva să locuiască împreună cu tine.

 

RAC

DRAGOSTE ŞI CUPLU

Anul poate începe într-o notă cam posesivă, în încercarea ta disperată de a te apropia cât mai mult şi mai profund de persoana iubită. Evită reproşurile şi nu te apuca să dezgropi preistoria relaţiei voastre. Ar fi bine totuşi să eviţi aventurile sentimentale cu iz de ilicit. Deciziile finale în ceea ce priveşte relaţiile deja existente se iau în perioada în care Saturn se întoarce în Scorpion şi în casa iubirii, adică mijlocul lui iunie – mijlocul lui septembrie. Nu-ţi mai căuta valoarea în relaţiile sentimentale, ci în tine însuţi. Iubirea nu înseamnă doar un umăr solid de care să te atârni în permanenţă! Nu e cazul să disperi, anul 2015 are şi veşti bune. Octombrie, noiembrie şi decembrie te invită la o viaţă socială mai activă, mai ales dacă finalul de an te surprinde în căutarea sufletului pereche.

BANI ŞI CARIERĂ

Anul începe intens şi sunt posibile discuţii în contradictoriu despre situaţia ta profesională şi financiară. Retrogradarea lui Mercur pe axa financiară în perioada 22 ianuarie – 12 februarie reprezintă o oportunitate de a-ţi revedea şi reaşeza strategiile financiare, de a schimba destinaţia unor fonduri sau de a schimba priorităţile de plată. Este o şansă de a descoperi de unde provin posibile pierderi sau unde cheltui nejustificat de mult. Verifică bine ce calificări şi diplome ţi se oferă, dacă aceste cursuri chiar sunt acreditate sau dacă angajatorii sunt dispuşi să le ia în serios sau nu. În vară, ai timp să reflectezi la tot ceea ce s-a întâmplat din punct de vedere profesional, la punctul în care eşti în carieră. Fii atent la cheltuieli necugetate în august şi prima săptămână a lui septembrie, când Venus retrogradează în casa banilor.

SĂNĂTATE

Este poate momentul să ieşi din rutină, din automatisme şi să îţi creezi conştient ritualuri zilnice care să te echilibreze. Fă-ţi timp pentru tine şi concentrează-te asupra ta şi asupra nevoilor tale! Dar, acest lucru nu înseamnă să te complaci în melancolii şi nici să-ţi faci un ritual din a-ţi suna prietenul cel mai bun sau prietena cea mai bună pentru a te plânge mereu de aceleaşi lucruri.  Dacă finalul de an aduce puseuri ale afecţiunilor cronice mai vechi care nu dau semne să cedeze cu una cu două, poţi lua în considerare şi terapiile alternative. Ar fi însă indicat să te documentezi foarte bine şi să te fereşti de cei care practică după ureche.

CASĂ ŞI FAMILIE

Este un moment foarte bun pentru a-ţi reorganiza priorităţile în aşa fel încât să poţi împăca şi viaţa profesională şi cea personală. Din 11 august, Jupiter intră în Fecioară, pentru tine în casa comunicării, a relaţiilor cu fraţii, verii şi alte rude apropiate, dar şi cu vecinii. Este un moment bun să reiei legătura cu rude cu care nu ai mai vorbit de ani de zile sau poţi să te apropii de un vecin cu care să îţi găseşti în comun subiecte de suflet. Priveşte cu obiectivitate la ceea ce au de spus apropiaţii. Poate că au dreptate să-ţi conteste deciiziile. Ultimele două luni ale anului aduc însă alinare, pace şi înţelegere în sânul familiei. Mai mult, poţi lucra cu spor la proiecte domestice care s-au tot împiedicat în disputele cu cei apropiaţi.

 

LEU

DRAGOSTE ŞI CUPLU

Anul se deschide cu Mercur retrograd în casa relaţiilor (22 ianuarie – 12 februarie) ceea ce îţi poate aduce dificultăţi de comunicare în cuplu. Tot ceea ce spui poate şi va fi folosit împotriva ta, iar un compromis este imposibil de atins, mai ales pentru ca, pretinzi atât de mult de la cei din jur. În martie, dacă presiunea relaţiilor e prea mare şi te simţi constrâns de obligaţii, în loc să te tot cerţi, ia distanţă. La propriu. O călătorie poate fi de bun augur şi pentru Leii celibatari care au astfel şansă de a da peste iubirea vieţii lor. Perioada cuprinsă între mijlocul lui iunie – mijlocul lui septembrie poate aduce un final, o separare, se ajunge la capătul răbdării, nu se mai poate decât cu o abordare sinceră a problemelor cu care te confrunţi în cuplu deja de un an şi mai bine.

BANI ŞI CARIERĂ

La începutul anului, atmosfera de la locul de muncă tinde să fie tensionată, se reaprind conflicte cu care eşti deja familiarizat încă de anul trecut. Partea bună este că, de data aceasta, disputele sunt constructive şi creează perspectiva unor schimbări spectaculoase. Luna martie poate să aducă o răsturnare de situaţie, ţi se poate deschide un drum preiei controlul sau poţi fi nominalizat în fruntea unui proiect, reuşeşti să ajungi la o înţelegere cu şefii sau investitorii. Importat este să vii cu o viziune cu totul şi cu totul nouă asupra unei probleme vechi. Vara poate aduce contestaţii ale statutului tău de lider, este posibil să ţi se pună la îndoială abilităţile sau loialitatea. Fii prudent cu afacerile pe care ţi le propun prietenii, mai ales dacă acestea promit îmbogăţiri rapide.

SĂNĂTATE

Cu Jupiter în semnul tău până pe 11 august, debordezi de energie, dar optimismul şi entuziasmul exagerate, dorinţa de a epata te îndeamnă la acţiuni spectaculoase. În luna iulie, se recomandă să fii atent la ceea ce mănânci. Poate că vei fi tentat să guşti ceva exotic, dacă pleci în vacanţă sau ai tendinţa de a mânca seara târziu, mult şi condimentat. Anul acesta nenumăratele flirturi în care te implici pot conduce la neplăceri legate de aparatul genital şi chiar la sarcini nedorite. Aşadar, metodele de contracepţie nu trebuie pierdute din vedere. Dacă însă îţi doreşti un copil, este indicat ca şi tu şi partenerul/partenera să vă faceţi controale amănunţite de sănătate.

CASĂ ŞI FAMILIE

Profită de prezenţa lui Jupiter în semnul tău până pe 11 august! Fă-te auzit, pune-te în valoare, urmează-ţi visele ! Anul acesta o poţi face cu responsabilitate şi realism. De asemenea, există posibilitatea să constaţi ca propriii copii, indiferent de vârsta lor, ascund de tine lucruri importante (cel mai probabil legate de bani) sau te mint, pur şi simplu. Dar, există şi posibilitatea ca tu să te minţi singur, să vrei să-ţi vezi copiii într-o anumită lumină, bună sau rea. Nu te grăbi cu concluziile, fă cercetări amănunţite! Din 15 iunie până pe 18 septembrie, Saturn se întoarce în Scorpion, pentru tine în casa familiei şi căminului. Nu ar fi rău să încerci să petreci mai mult timp cu părinţii tăi şi să încerci să le absorbi punctele de vedere.

 

FECIOARĂ

DRAGOSTE ŞI CUPLU

Începutul anului te găseşte în cea mai sexuală şi seducătoare formă, arzând în cele mai intense pasiuni şi căutând cu lumânarea relaţia “aceea” transformatoare şi atotcuprinzătoare. În februarie şi martie se poate să te laşi purtat pe repede înainte într-o aventură în care să laşi jos barierele, iar uzul raţiunii să iasă din… uz. Odată cu intrarea lui Jupiter în Fecioară, pe 11 august, începe să se creioneze o opoziţie între Marele Benefic şi Neptun, bine situat în casa parteneriatelor, dar şi o dezvrăjire a lumii pentru nativii care din 2012 încoace îşi construiesc cu grijă iluzii legate de căsnicie sau legate de persoana cu care ar dori să îşi petreacă restul vieţii. Dacă eşti deja parte a unui cuplu, poţi simţi nevoia să revizuieşti bazele pe care acesta se sprijină. Nu încheia anul plin de regrete, ci încearcă să tragi învăţămintele! Iar dacă dintr-o dată totul ţi se pare descurajant, apelează la sfaturile unei persoane mai în vârstă sau mai matură emoţional.

BANI ŞI CARIERĂ

Vei avea nevoie de răbdare şi perseverenţă în ceea ce priveşte munca şi banii. Guvernatorul tău, Mercur, va retrograda în casa muncii (22 ianuarie – 12 februarie), în casa carierei, a statutului social şi reputaţiei (19 mai – 12 iunie) şi în casa banilor (18 septembrie – 10 octombrie).

În aceste perioade te poţi aştepta la obstacole, întârzieri, negocieri ratate, promisiuni fără acoperire şi discuţii pe aceleaşi şi aceleaşi subiecte care par să nu ducă nicăieri. Ar putea fi mai dificil decât de obicei să convingi că eşti calificat, că meriţi mai mulţi bani sau că meriţi să fii promovat. În mai şi iunie îţi poate fi contestat statutul, se găseşte cineva să te bârfească pe la colţuri. Acest lucru se întâmplă doar pentru că persoana respectivă se simte în mod real ameninţată de realizările tale. Aşa că, nu te opri din drum! Păstrează-ţi realismul şi nu te lăsa pradă îngrijorărilor şi pesimismului. Păşeşte cu încredere în tine spre oportunităţile care apar, dar fii atent la calcule în luna septembrie!

SĂNĂTATE

Anul 2015 nu anunţă probleme majore de sănătate. Prima jumătate a anului te surprinde preocupat de probleme emoţionale, te stresezi cu chestiuni legate de parteneriate, de corectitudinea şi sinceritatea oamenilor care fac parte din viaţa ta. Este posibil ca părinţii sau altă rudă în vârstă, de care eşti ataşat, să aibă probleme de sănătate în decursul acestui an. Încearcă să nu te consumi mai mult decât este necesar, deşi aceste situaţii sunt, de obicei, dificil de gestionat atât fizic, cât şi emoţional. În martie, stresul de la locul de muncă îşi poate pune amprenta asupra stării de sănătate şi te poţi trezi cu puseuri de tensiune, cu creşteri ale pulsului. Sezonul rece de anul acesta îţi poate aduce răceli repetate pentru că rezistenţa la frig este mai scăzută decât în alţi ani. Poate că ar fi bine ca încă din toamnă să îţi faci o cură de creştere a imunităţii şi să fii atent la cum te îmbraci în perioadele în care temperatura aerului prezintă diferenţe mari de la o zi la alta sau de la noapte la zi.

CASĂ ŞI FAMILIE

Începi anul cu Saturn în Săgetător, adică în casa familiei şi căminului. Până în 15 iunie şi apoi începând cu 18 septembrie, eşti invitat să restructurezi fundaţiile existenţei tale, să meditezi la concepţiile pe care îţi fundamentezi eforturile de supravieţuire, de securizare sau principiile pe care înţelegi să-ţi construieşti familia. Se poate să resimţi nevoia să te muţi sau să îţi reorganizezi locuinţa, ca simbol al unui spaţiu de siguranţă pe care îl vrei consolidat. Dar, la fel de bine, în decursul acestui an, pot apărea responsabilităţi familiale deosebite despre care să ai senzaţia că te împovărează peste măsură. Un parinte sau un bătrân al familiei poate ajunge să depindă de tine sau poate căuta grija ta, exact în momentul în care simţi că ţi-ai putea relansa cariera sau aranja o dată şi pentru totdeauna existenţa. Eşti în faţa unui ciclu de reevaluare realistă a nevoilor şi a relaţiilor de bază din viaţa ta şi poţi culege roadele modului în care ai relaţionat până acum. În funcţie de cât de amare sau de cât de dulci vor fi acestea îţi poţi da seama cam ce ai de restructurat la tine. În ciuda tensiunilor şi frânelor materiale sau psihologice pe care le resimţi, aceasta ar putea fi una dintre cele mai dinamice şi constructive perioade din viaţa ta.

 

BALANŢA

DRAGOSTE ŞI CUPLU

Nimeni nu e mai specialist ca tine la echilibrări şi dezechilibrări, la armonizări, de multe ori forţate, şi la pictarea trandafirilor în roşu, ca în povestea cu Alice în Ţara minunilor. Porneşti în 2015 foarte determinat să pui la punct situaţia ta amoroasă, să aduci iubirea în viaţa ta, presărată cu un dram în plus de pasiune. Dacă eşti deja angajat într-o relaţie cu vechime sau de-a dreptul căsătorit, poţi constata că perechea devine un pic mai autoritară, dar se implică mai mult decât de obicei în viaţa de cuplu. Se cere mult de la tine, pot apărea desincronizări şi conflicte, dar energia astrală încurajează reconcilierea şi schimbarea tiparelor relaţionale. E o perioadă foarte bună pentru Balanţele celibatare care tânjesc de multă vreme după perechea ideală.

BANI ŞI CARIERĂ

Anul poate începe cu bârfe şi neînţelegeri la locul de muncă, dar şi cu mici neplăceri legate de sistemele de comunicare. Nu sunt excluse nici defecţiuni la aparatura de birou şi învinuiri reciproce pe aceasta temă. Intuiţia, dublată de calităţile tale diplomatice, te poate scoate de fiecare dată din încurcătură, iar soluţiile propuse de tine pot detensiona atmosfera. Priveşte spre viitor cu optimism şi reorganizează-ţi proiectele pe termen lung până la mijlocul lui iunie, cât Saturn este în Săgetător. Jupiter în Leu te ajută să consolidezi alianţe, să-ţi lărgeşti cercul de cunoscuţi şi să pătrunzi în grupuri sociale influente. Acest lucru îţi poate aduce avantaje profesionale şi financiare. Caută soluţii de economisire, de reducere a cheltuielilor, fă-ţi bugete clare pe care să le respecţi, mai ales dacă lansezi la apă proiecte profesionale pe termen lung.

SĂNĂTATE

Anul acesta, ţi se poate ivi ocazia să pui în practică (mai ales după 11 august) ceea ce ai învăţat, fie în cazul unei probleme personale de sănătate, fie în cazul unei rude, a unui părinte care se confruntă cu o problemă ce se poate croniciza. S-ar putea să constaţi, în ultimele trei luni ale anului, că mai ai încă multe de învăţat sau concepţiile tale să fie răsturnate sau contestate de persoana pe care doreşti să o ajuţi. Cu toate acestea, în ceea ce te priveşte, terapiile naturiste sunt foarte eficiente anul acesta. Afectate de tranzitele acestui an pot fi şi Balanţele care au probleme reumatice, dar şi cele care au o predispoziţie spre stări depresive şi/sau insomnie. Recomandăm deosebită atenţie la tratamentele cosmetice, începând din a doua jumătate a lunii iulie şi până la începutul lui octombrie, mai ales dacă acestea presupun microchirurgie sau utilizarea de aparatură medicală. După tot felul de experimentări, în acest interval este cel mai probabil să găseşti tratamentul potrivit pentru tine şi să îţi îmbunătăţeşti vizibil starea de sănătate.

CASĂ ŞI FAMILIE

Anul poate începe cu multe discuţii în casă, în legătură cu proiectele pe termen lung, dar şi în legătură cu copiii, dacă ai. Sau, poate, nu eşti foarte sigur cu privire la a avea sau nu copii şi simţi nevoia să te sfătuieşti cu familia. Nu e cel mai bun moment pentru că, aşa cum vei constata, cel mai probabil, concepţiile tale şi cele ale părinţilor sunt mult prea diferite pentru a putea ajunge la un numitor comun. Evită să abordezi acest subiect mai ales în perioada 22 ianuarie – 12 februarie. Comunicarea cu copiii poate fi şi ea deficitară, tot în decursul acestui interval. De la finele lui august şi până în a doua jumătate a lunii octombrie, poţi trece printr-o perioadă agitată, confuză, plină de dileme personale şi întrebări legate de propriile abilităţi şi de relaţiile cu apropiaţii. Vei avea nevoie de răbdare ca să nu distrugi prietenii şi/sau parteneriate financiare.

 

SCORPION

DRAGOSTE ŞI CUPLU

Dacă ţii să cucereşti pe cineva anume, acum este momentul să faci apel la inspiraţie, imaginaţie şi doza letală de şarm pe care o aplici în astfel de cazuri. E posibil însă, cu cât încerci mai tare să îndragosteşti pe cineva de tine, cu atât mai mult să aluneci tu în braţele iubirii, dar şi în patima cheltuielilor exagerate pentru a impresiona şi răsfăţa persoana iubită. Atenţie! Dragostea adevărată nu costă! Din aprilie şi în a doua jumătate a lunii iunie, ai tendinţa de a fi mai posesiv, de a vrea totul sau nimic, dar cu Mercur retrograd în casa intimităţii, (19 mai – 12 iunie) poate fi mai dificil să te faci înţeles, să exprimi coerent care îţi sunt dorinţele, nevoile. Frustrările pot atinge cote alarmante în acest răstimp şi pot conduce uşor, în unele situaţii, la conflicte zgomotoase, ciocniri de vanităţi, dar şi la un sentiment general de insatisfacţie pe care îl afişezi peste tot. Începând cu luna octombrie, se poate să simţi presiunea responsabilităţilor sociale care te împiedică să petreci mai mult timp alături de persoana iubită sau să reuşeşti să pui pe picioare o relaţie sentimentală stabilă, coerentă.

BANI ŞI CARIERĂ

Începi anul cu tenacitate, cu sentimentul plăcut că poţi învinge pe oricine în drumul spre realizare financiară şi profesională. Eşti tentat să foloseşti puţin prea multă forţă, iar atitudinea ta plină de siguranţă, poate chiar un pic războinică, va trece drept arogantă şi sfidare. Te aşteaptă lecţii importanţe de responsabilitate financiară predate de unul dintre cei mai severi profesori pe care i-ai cunoscut vreodată. Îţi recomand să gândeşti pe termen lung şi să limitezi cheltuielile făcute doar de dragul cheltuielilor. Nu fă achiziţii la impuls sau doar ca să dovedeşti ce putere financiară ai! Până la mijlocul lui august încearcă să decizi ce vrei să faci în privinţa reputaţiei, a imaginii tale publice. Dacă ai de ales între mai multe opţiuni profesionale, mergi spre ceea ce simţi că te avantajează şi te reprezintă. În ultimul trimestru al acestui an, se recomandă să-ţi reevaluezi şi/sau să-ţi consolidezi alianţele. Nu te supăra pe prieteni şi/sau colaboratori dacă nu îţi aprobă planurile de investiţii sau dacă te consideră prea idealist şi predispus la riscuri prosteşti. S-ar putea să aibă mare dreptate.

SĂNĂTATE

Dornic să realizezi cât mai multe lucruri, să-ţi găseşti valoarea şi să te afirmi, ai tendinţa de a trece cu vederea odihna şi, în general, un stil de viatţă sănătos. Sau s-ar putea să gândeşti ca o pastilă bună alungă neplăcerile legate de sănătate. În perioada 22 ianuarie – 21 februarie fii atent la ceea ce mănânci pentru că digeri mai greu, te poţi trezi cu crampe, balonări şi o senzaţie proeminentă de disconfort. Toate acestea te pot încetini, te poţi simţi lipsit de chef şi de idei.

Din 15 iunie până pe 18 septembrie, Saturn se întoarce în semnul tău, ceea ce poate însemna o scădere de imunitate şi senzaţie de oboseală. Se poate să resimţi mai puternic simptomele unor probleme de sănătate deja existente, să te confrunţi cu infecţii diverse sau să te îngrijoreze starea în care se află unghiile, părul şi/sau pielea. În perioada 18 septembrie – 10 octombrie, nu neglija rinichii. Este posibil să elimini o piatră sau să te confrunţi cu o infecţie. Nu trata lucrurile cu superficialitate ca să nu transformi totul într-o problemă pe termen lung.

CASĂ ŞI FAMILIE

Începi anul preocupat de casă şi familie, pregătit să lansezi proiecte, intenţii sau poate doar să începi o nouă rundă de reparaţii în locuinţa ta sau a părinţilor. Sfatul nostru ar fi să nu apelezi la prieteni pentru că nu se vor ţine de cuvânt, cu toate intenţiile lor bune. Tot în această perioadă, dacă doreşti să achiziţionezi o locuinţă sau să închiriezi una, părinţii se amestecă, îţi dau sfaturi şi poate creşte tensiunea dintre voi. Ar fi bine să ţii totuşi cont de faptul caă locul de muncă îţi poate rezerva surprize, că pot apărea răsturnări de situaţie şi poţi să te trezeşti cu mai puţini bani decât credeai. De aceea, este indicat să nu te lansezi în cheltuieli, pentru casă şi/sau familie, care e clar că depăşesc puterile tale sau sunt la limita bugetului. Saturn se întoarce în semnul tău pe 15 iunie şi stă acolo până pe 18 septembrie, o perioadă numai bună de reevaluări personale, de reconectări cu realitatea, acolo unde au avut loc alunecări. Este, probabil, cel mai bun moment pentru a rememora cele mai bune învăţaturi care decurg din experienţa anului trecut şi pentru a verifica dacă le-ai integrat cum se cuvine în viaţa ta. Dacă nu ai făcut-o, ai acum ultima şansă. În caz contrar, transpunerea în practică a idealurilor tale înalte se poate ciocni de obstacole, de imposibilităţi, începând cu finele lunii septembrie. Îndreaptă-te spre prieteni. Ei îţi pot reaminti cum să priveşti jumătatea plină a paharului.

 

SĂGETĂTOR

DRAGOSTE ŞI CUPLU

Primele trei luni ale anului pot fi bune şi pentru recuceriri, împăcări, îţi poţi exersa forţa de atracţie şi creativitatea în exprimarea sentimentelor. Începând cu luna aprilie, se poate să îşi facă loc în viaţa de cuplu sicanările, încapăţînările şi confruntările. Încearcă să rămâi conciliant, să laşi deoparte orgoliul şi fă un efort să asculţi ceea ce are de spus jumătatea ta. Persoana iubită nu dă semne să cedeze nici în faţa furiei tale, nici în faţa acceselor de orgoliu. Iar dacă te ştii cu musca pe căciulă şi cu infidelităţile în buzunar, poate nu strică să joci cinstit măcar de data aceasta, dacă ţii la ceea ce ai construit până acum din punct de vedere sentimental. Îţi recomand să nu renunţi atât de uşor la ceea ce ai, chiar dacă traversaţi ape tulburi. Este momentul să depui efort şi să te implici, sa lupti pentru oamenii la care tii cu adevarat. Lunile iulie si august te predispun la aventură şi pot invita dragostea la prima vedere în viaţa ta. Septembrie, octombrie şi noiembrie pot deveni decisive. Este posibil să te simţi îmboldit de o nevoie interioară puternică să alegi între nou şi vechi, să alegi cine rămâne şi cine pleacă din viaţa ta amoroasă.

BANI ŞI CARIERĂ

Nu mai merge să te bazezi doar pe noroc şi să crezi că totul se va rezolva cumva de la sine. De altfel, la începutul anului te simţi cumva demotivat de realitatea ta financiară şi, începând cu luna martie, mai motivat să pui osul la treabă fără să te mai lamentezi în faţa oricărui obstacol minuscul. Fereşte-te de jocuri de culise şi manevre neortodoxe.  Pe 11 august, Jupiter intră în Fecioară, pentru tine casa carierei, a ţelurilor profesionale, a statutului şi reputaţiei. Cum Jupiter este planeta care te guvernează, am putea spune că, începând cu a doua jumătate a lunii august, te identifici total cu profesia. Îţi poţi regăsi tenacitatea şi dorinţa de afirmare, dorinţa de a depăşi limitele în care te-ai învârtit în ultimii ani. Înveţi lucruri noi despre tine, despre ceea ce poţi cu adevărat din punct de vedere profesional şi uman, îţi poţi regăsi motivaţia de a demonstra că nu eşti doar sufletul petrecerii, ci şi al afacerii în care eşti implicat sau al firmei pentru care lucrezi. Implicarea ta bruscă şi totală în viaţa profesională poate stârni furtuni acasă. Perechea poate avea dificultăţi în a înţelege de unde atat de mult interes pentru imaginea ta publică, pentru imaginea ta profesională şi pentru toate amănuntele pe care altă dată le treceai cu vederea. Dă-i timp să se acomodeze cu noul tău ritm şi cu noile preocupări.

SĂNĂTATE

Sănătatea va reprezenta un sector important în agenda lui 2015. Cu siguranţă aceasta ar putea conţine o serie de programări la medic, măcar pentru un control, două, de rutină. Din fericire, până pe 11 august, Jupiter din Leu îţi oferă suficientă energie pentru a-ţi păstra optimismul, încrederea în forţele proprii, entuziasmul. Din a doua jumătate a lunii iunie şi până în a doua jumătate a lunii septembrie, Saturn activează casa bolilor cronice şi a sănătăţii psihice. Este important să reuşeşti să rămâi pozitiv, activ, deşi acum te poţi confrunta cu afectiuni pe care le-ai ignorat tot anul trecut. Dacă suferi de diabet, în această perioadă ar trebui să-ţi supraveghezi cu foarte mare atenţie glicemia. Luna august se poate dovedi dificilă şi pentru Săgetătorii care suferă de probleme cu articulaţiile şi cu circulaţia venoasă, iar doamnele/domnişoarele Săgetător se pot confrunta cu probleme ginecologice sau urinare. Noiembrie şi decembrie sunt de bun augur pentru sănătate, mai ales în cazul bolnavilor cu boli cronice, cu condiţia să nu conteste metodele de tratament sau prescripţiile medicale. Cineva din familie te poate induce în eroare cu un sfat “avizat”.

CASĂ ŞI FAMILIE

Cel mai probabil, evenimentele acestui an te vor pune faţă în faţă cu limitele personale. Le poţi depăşi cu responsabilitate, tact şi disciplină, calităţi pe care ar fi indicat să încerci să le cultivi. Nu se recomandă să acţionezi la noroc, fără un plan bine pus la punct. Primul trimestru al anului poate aduce aglomeraţie pe scena casnică, o mulţime de evenimente care să te irite sau un conflict cu o persoană anume din familie. Ar fi nevoie de mai multă toleranţă din partea ta, de deschidere spre dialog şi de o privire obiectivă asupra situaţiei pentru ca lucrurile să ia o turnură constructivă. Nici lângă tine nu e simplu de trăit, aşa că nu mai arăta acuzator cu degetul doar spre rude. Odată cu intrarea lui Jupiter în Fecioară, pe 11 august, perspectivele unei reuşite profesionale deschid uşa spre speranţa că îţi vei putea cumpăra, în sfârşit, casa ta. Sau spre aspiraţia de a scăpa mai repede de ratele la creditul imobiliar. Sau, cine ştie, poate pui mâna pe bogătaşul/bogatăşa târgului şi scapi de toate datoriile din lume. Nimic nu e imposibil, dar nu te baza pe alţii, ci pe calcule precise şi pe forţele proprii.

 

CAPRICORN

DRAGOSTE ŞI CUPLU

Jupiter rămâne în casa intimităţii, dar şi a relaţiilor “ilicite” până în august şi îţi poate pune la dispoziţie suficiente resurse pentru a consolida o relaţie pe care o preţuieşti cu adevărat, pentru a înţelege care sunt mecanismele care te ţin alături de persoana iubită, care sunt nevoile tale reale şi ce îşi doreşte perechea ta. Altfel spus, ai putea şi tu să te dezlănţui o dată-n viaţă, să experimentezi la maxim şi poţi constata că nu e deloc atât de greu să ajungi pe culmi şi să-i mai aduci şi pe alţii cu tine. Chiar dacă e vorba aici de culmile plăcerii intime şi mai puţin ale extazului financiar. E drept, cu determinarea ta le poţi atinge pe amândouă. Fii activ, exprimă-te, preia iniţiativa, arată-ţi afecţiunea! Chiar şi în public! Din aprilie până în septembrie este indicat să descoperi puterea dialogului deschis, încărcat de sentimente şi mărturisiri personale. Nu te lăsa înşelat de mrejele unei foste iubiri, de aparenţa siguranţa pe care ţi-o oferă reînnodarea unei relaţii. Cel mai probabil nu va ţine. Fii deschis spre compromis, dar nu cu trecutul. Dacă eşti celibatar, se poate să ai şansa unor întâlniri spectaculoase în noiembrie şi/sau decembrie, când viaţa socială se animă. Nu refuza ieşirile alături de prieteni, aniversările, petrecerile sau team building-urile. Se anunţă promiţătoare din punct de vedere sentimental.

BANI ŞI CARIERĂ

În perioada 22 ianuarie – 12 februarie, negocierile nu decurg strălucit şi poate că e mai bine să aştepţi până să-i ceri şefului câţiva lei în plus. Mai mult, colegii îţi pot înterpreta greşit intenţiile, vorbele, etc. Nu te da bătut pentru că tensiunile se evaporă dacă dai dovadă de puţină bunăvoinţă şi mai multă răbdare în a le explica celorlalţi strategiile tale financiare. Din 19 mai până în 12 iunie, învaţă să delegi din sarcini şi să acorzi încredere colegilor. Nu te vor dezamăgi, iar munca în echipă va salva situaţia! Poate chiar şi căsnicia ta! Roadele perseverenţei şi colaborării se pot culege mai repede decât te aştepţi, iar lunile de vara pot aduce productivitate crescută şi profit deloc de neglijat. Suflecă-ţi mânecile şi trage tare pentru ca ultima retrogradare de anul acesta a lui Mercur nu se va lăsa mult aşteptată. Îţi recomandăm să nu renunţi! Eventual ia-ţi mai mult timp de gândire şi de analiză a informaţiilor pe care le primeşti. Merită, mai degrabă, să te reîntorci spre colaborări mai vechi sau pe care le-ai întrerupt ceva timp în urmă. Eşti specialist la escaladarea înălţimilor, nu te lăsa descurajat de câteva vorbe-n vânt!

SĂNĂTATE

Sănătatea îţi poate juca feste de-a lungul întregului an şi probabil că nu ar strica o privire mai atentă la dizarmoniile interioare şi la programele subconştiente pentru a te putea echilibra. Este foarte posibil să te sperie o mulţime de lucruri, să simţi ca “bagajul” interior de îndoieli, emoţii şi frustrări a devenit un fel de povară care te demoralizează şi îţi subminează eforturile spre progres. Indicat ar fi să îţi faci timp pentru tine, pentru puţină meditaţie, pentru relaxare şi odihnă. Se poate ca, în decursul acestui an, să te necăjească mai mult decât de obicei sciatica, articulaţiile şoldurilor, dar este posibil să te confrunţi şi cu un moral cam scăzut, de unde senzaţia de sufocare în faţa responsabilităţilor. Exerciţiile de respiraţie pot face minuni, mai ales dacă te vor bântui anxietăţile. Teama de schimbare îşi poate face simtiţi colţii, mai ales în decursul lunilor martie şi aprilie, iar acest lucru poate duce la creşteri ale tensiunii arteriale, ale pulsului. A doua jumătate a lunii mai şi prima jumătate a lunii iunie pot aduce erori de diagnostic. De aceea, este indicat să ceri o opinie medicală în plus, sub nicio formă să nu îţi pui singur diagnostice şi să nu te tratezi de unul singur. În perioada 18 septembrie – 10 octombrie se pot produce confuzii dacă te prezinţi la medic. Dacă nu reprezinţi o urgenţă medicală şi mai poţi amâna, este recomandabil să ceri sfatul medicului şi/sau să-ţi faci analize mai spre finele lui octombrie. Ultimele două luni ale anului pot fi dificile dacă suferi de afecţiuni cronice Ia-ţi un concediu medical, mergi la băi, la un centru de tratament.

CASĂ ŞI FAMILIE

Te aşteaptă un an foarte dinamic în ceea ce priveşte familia, căminul, cu răsturnări de situaţie şi tensiuni care pot culmina în luna martie cu o ultimă confruntare, cu o ruptură de o anumită parte a familiei, cu un divorţ, etc. Uranus, prezent în Berbec, pentru tine în casa familiei şi căminului, cere schimbări, cere originalitate în abordarea subiectelor fierbinţi care ţin prima pagină a agendei casnice cel puţin de anul trecut. În ultima parte a lunii februarie şi toată luna martie, Marte activează casa familiei şi căminului şi se poate să simţi imboldul acut de-aţi face bagajul şi de a te muta sau declanşezi operaţiuni de reparaţii capitale la domiciliu. Se recomandă atenţie pentru că pot avea loc accidentări, mai ales dacă se lucrează cu aparatura ascuţită, cu diverse instrumente contondente etc. Toate aceste frământări pe scena casnică au rolul de a te ajuta să îţi aşezi viaţa pe baze noi, să îţi reformulezi proiectele de viitor cu care te identifici cel mai bine sau să te desprinzi o dată şi pentru totdeauna de trecut. Din a doua jumătate a lunii mai, până în a doua jumătate a lunii iulie sunt foarte avantajate proiectele imobiliare.

 

VĂRSĂTOR

DRAGOSTE ŞI CUPLU

Dacă eşti parte a unui cuplu solid, anul acesta înveţi cum să creşti alături de partener, se continuă proiecte comune începute vara trecută, te vei simţi împlinit. Dacă însă cuplul nu este dintre cele mai solide sau ai tu ceva motive de plictis, te poţi simţi dator să depăşeşti limitele acestuia şi să găseşti alternative pe termen scurt. A doua jumătate a lunii ianuarie şi prima jumătate a lunii februarie te surprind încurcându-te în explicaţii şi în declaraţii, mai ales dacă vei fi pus în situaţia de a rupe o relaţie de conjunctură sau de a refuza avansurile unei foste iubiri. Mercur, planeta guvernatoare a relaţiilor tale romantice, dar şi a intimităţii, se va afla în mers aparent retrograd în acest interval şi va “recidiva” şi în a doua jumătate a lunii mai, prima jumătate a lunii iunie. Lunile de vară se anunţă complicate. Cu Venus retrograda în casa parteneriatelor toată luna august şi prima jumătate din septembrie, nu te simţi prea în largul tău să te ocupi de ceea ce nu merge în căsnicie. Lasă mândria deoparte, caută punctele forte ale cuplului şi creează strategii împreună cu perechea ta pentru a ajunge la un compromis acolo unde e neapărată nevoie.

BANI ŞI CARIERĂ

Din a doua jumătate a lunii ianuarie şi până în a doua jumătate a lunii februarie, Marte îţi traversează casa banilor şi îţi poate aduce multă energie şi dorinţa de câştig. Dar totul depinde de modul în care îţi structurezi şi organizezi ţelurile. Altfel, rişti să iroseşti tot ceea ce câştigi.

Acordă-ţi timp de gândire, consultă-te cu asociaţii şi/sau cu partenerii de afaceri şi până la începutul lui aprilie lucrează la lărgirea reţelei de distribuţie sau la promovarea afacerii tale. Luna iulie va fi deosebit de aglomerată în plan profesional, la locul de muncă totul va părea că merge pe repede înainte, iar conflictele nu vor lipsi. Din 11 august, Jupiter intră în Fecioară, pentru tine casa banilor şi bunurilor comune, a moştenirilor şi taxelor şi, prin opoziţia cu Neptun, situat în casa banilor munciţi ridică problema modului în care decizi să îţi organizezi bugetul şi investiţiile. E bine să iei la bani mărunţi proiectele tale financiare, indiferent dacă acestea înseamnă intenţia de a lua un credit pentru un televizor nou sau pentru a (re)finanţa o investiţie la scara mare. Poate că sponsorizezi de mult timp proiectul prea idealist al unui amic şi nu îţi aduce decât pierderi sau poate cotizaţiile pe care le ai de plată te jenează la portofel. Dedică-ţi ultimele luni ale anului planificării, analizei şi structurării unor strategii mai conservatoare şi mai practice, verifică dacă eşti cu taxele la zi şi poate îţi deschizi şi un cont de economii.

SĂNĂTATE

De câţiva ani buni treci prin schimbări importante, eşti într-un proces de transformare interioară care ţi-a adus numeroase satisfacţii, dar şi foarte mult stres. Dacă suferi de orice formă de disfuncţie hormonală, anul acesta este indicat să îţi monitorizezi cu mai mare atenţie starea de sănătate, mai ales in perioadele cuprinse între 22 ianuarie – 12 februarie, 19 mai – 12 iunie şi 18 septembrie – 10 octombrie. De asemenea, după 11 august şi, în special, în ultimele două luni ale anului, te poţi confrunta cu crize, erupţii, pierderi anormale în greutate. Se recomandă să faci mişcare pentru a scăpa de stres, de tensiunile interioare, fie că apelezi la gimnastică aerobică, dans, zumba sau sporturi de contact. În perioada 15 iunie – 18 septembrie, controalele medicale sunt foarte indicate, deşi se prea poate ca recomandările medicului să nu îţi convină. De asemenea, este foarte indicat să faci mişcare în aer liber, să ţi faci program de alergat sau macar să mergi pe jos într-un ritm mai alert, să faci băi de soare (10 -15 minute în fiecare zi) şi să respecţi un regim alimentar sănătos. Poate că suna ca o recomandare standard din orice revistă de sănătate, dar anul acesta, mai mult decât oricând, ar fi recomandabil să respecţi aceste lucruri.

În aceeaşi măsură, se recomandă foarte mare atenţie la dietele, tratamentele, produsele care îţi pot modifica metabolismul. Ar fi mai bine să le eviţi!

CASĂ ŞI FAMILIE

Începi anul cam brămburit, iar din a doua jumătate a lunii ianuarie şi până în prima jumătate a lui februarie e mai bine să te abţii de la decizii care au legătură cu familia şi/sau cu spaţiul de locuit. Îţi va fi greu să te confrunţi cu consecinţele, câteva săptămâni mai târziu. Cel mai bine ar fi să amâni chestiunile importante de familie până în aprilie. Nici atunci nu va fi simplu, dar măcar vei fi sigur de ceea ce vrei să faci. Cel mai probabil vei fi cu mintea clară dintr-un vârtej de opinii, idei, propuneri, contestaţii, proteste care vor veni buluc de la toţi cei implicaţi. Preia iniţiativa de a aduce pacea în clan, organizează o masă cu toată familia, nu înainte de a vorbi cu fiecare în particular şi de a trasa premisele unui armistiţiu. Adică, asumă-ţi responsabilităţi! Dacă ai copii, dialogul cu aceştia poate fi îngreunat din a doua jumătate a lunii mai, până în prima jumătate a lui iunie, dar neînţelegerile te pot conduce la o abordare foarte specială şi creativă a relaţiei cu ei. Se poate chiar să auzi de la copiii tăi un adevar cam brutal şi cam neplăcut despre propria persoană. Lecţiile şi temele care se actualizează în această perioadă în viaţa ta au legătură cu onoarea, loialitatea, prietenia şi simţul apartenenţei la grup sau identificarea cu nevoile unui grup.

 

PEŞTI

DRAGOSTE ŞI CUPLU

Anul 2015 începe cu zvonuri legate de relaţiile tale, ai tendinţa de a deforma informaţiile primite şi de a te refugia într-o lume imaginară destul de tulbure. Perechea se poate ambiţiona să te pună faţă în faţă cu propriile tale obiceiuri proaste care aduc prejudicii serioase cuplului, iar tu se poate să simţi nevoia să fugi în lume cu un artist care să te facă să uiţi din nou de plata chiriei şi, în general, de tot ceea ce e concret. Adună-te, afirmă-te şi ascultă-ţi prietenii mai în vârstă sau cu mai multă experienţă decât ţine pentru că ştiu ce vorbesc! Dacă eşti celibatar, se poate ca un amic cu simţul răspunderii să se simtă iremediabil atras de farmecul tău, să te vadă dintr-o dată într-o cu totul altă lumină şi, din confident de pahar, să se transforme într-unul de budoar. Poţi învăţa multe despre tine prin intermediul celorlalţi, dar ai mare grijă la cei care ţin să-ţi flateze neapărat sensibilitatea, înţelepciunea şi demersurile caritabile. Finele de an te poate împinge în braţe iînşelătoare dacă nu îţi acorzi timp să cunoşti îndeaproape persoana/persoanele care te fascinează. Cere fapte, nu vorbe şi fii pregătit să oferi exact acelaşi lucru!

BANI ŞI CARIERĂ

Dorinţa ta de independenţă financiară poate crea controverse şi poate chiar ceva pierderi, dar este bine să îţi păstrezi cumpătul şi să acţionezi rapid, la pont. Saturn se va afla până în iunie şi apoi din a doua jumătate a lunii septembrie în casa carierei, a statutului social şi a reputaţiei creând premisele pentru ca tu să lansezi o afacere nouă, dar bine gândită până acum. Te poţi simţi inspirat să îmbunătăţeşti ceva la locul de muncă, să creezi ceva special sau există posibilitatea de a găsi un job mai bun.

Până în mai se recomandă să eviţi orice afacere care are legătura cu mediul virtual, să eviţi tranzacţiile online şi afacerile cu prietenii, sponsorizările de orice fel şi implicările politice. Afacerile merg foarte bine, dar evită să iei decizii la presiunea amicilor sau a unor grupuri profesionale. Lunile de vară pot aduce realizări deosebite în plan profesional pentru că reuşeşti să construieşti aliante importante. Este foarte posibil ca viziunea ta plină de compasiune şi împânată de crezuri spirituale să nu se poată armoniza cu viziunea practică, exactă şi calculată a partenerilor. Sărbătorile de iarnă vă pot inspira însă în identificarea unei căi de compromis.

SĂNĂTATE

Dacă în vara lui 2014 ai simţit nevoia să faci schimbări în regimul de viaţă, în ceea ce priveşte dieta sau ai decis să reorganizezi ritmul activitate – odihna, încearcă să nu renunţi la acestea în decursul lui 2015. Dacă Anul Nou te surprinde în plin exces alimentar, cel mai probabil vei petrece primele trei luni ale anului luptându-te cu kilogramele în plus, cu probleme digestive sau cu un nivel crescut al zahărului în sânge. Dacă nu te neglijezi şi nu ignori afecţiunile mai vechi, ai şanse bune de recuperare, de însănătoşire, de echilibrare, până în luna iunie. Este foarte posibil să descoperi o metodă neconvenţională de tratament care să îţi dea peste cap toate concepţiile despre medicina alopată şi despre cea holistică. Începând cu a doua jumătate a lunii septembrie, te poate afecta serios boala unei rude în vârstă, dar la fel de bine poate fi vorba despre starea de sănătate a copiilor tăi.

Ultimul trimestru al anului se poate arăta dificil pentru Peştii care au probleme cu sistemul digestiv, dar nu sunt excluse nici neplăceri legate de vezica urinară.

CASĂ ŞI FAMILIE

Familia şi/sau spaţiul de locuit nu-ţi ridică probleme majore anul acesta, deşi e posibil să nu le sesizezi pierdut fiind în reverii, contemplări şi viziuni mai mult sau mai puţin artistice asupra lumii. Cu Neptun, stăpânul tău, în domiciliu şi în casa personalităţii, îţi poţi descoperi compatibilităţi neştiute până acum cu arta sau îţi aduci aminte de vreun talent neexploatat. În plus, este foarte accentuată tendinţa de a fugi de orice presupune efort, conflict şi responsabilitate. Scena casnică se animă totuşi din a doua jumătate a lui mai până la finalul lui iunie, odată cu tranzitul lui Marte prin casa familiei şi căminului, dar nu putem pierde din vedere nici retrogradarea lui Mercur prin acelaşi sector de viaţă, în perioada 19 mai – 12 iunie. Din ţânţar se face armăsar, se vorbeşte negândit şi fără vreo finalitate şi va fi dificil de ajuns la un consens în sânul familiei. Ar fi indicat ca în decursul acestui interval să eviţi să semnezi contracte sau documente în legătură cu bunuri imobiliare. Nu decide acum unde să te muţi, cât să plăteşti sau să ceri chirie, etc. Din a doua jumătate a lunii iunie se recomandă să sufleci mânecile şi să te apuci de făcut curăţenie la domiciliu.

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *