Voluntara Ann
Ne-am obişnuit demult că cetăţeni străini, mai des – din Statele Unite ale Americii, vin să facă
voluntariat în ţara noastră. Unii reuşesc să se integreze şi să-şi realizeze potenţialul, alţii nu
reuşesc să depăşească diferenţele de mentalitate şi culturi, dar întotdeauna concetăţenii noştri i-
au admirat pentru că ţin să împărtăşească din cunoştinţele pe care le au şi aleg să muncească doi-trei ani din viaţa lor, care e la fel de preţioasă ca a noastră, pentru a fi de folos în nişte comunităţi, de care nici nu au auzit până nu au ajuns să le vadă. Este şi cazul volunatrilor din Corpul Păcii al SUA veniţi la Criuleni să ne cunoască, dar şi să încerce a ne fi de folos şi a ne oferi pilde de voluntariat.
De jumătate de an, Ann Larrow este noul voluntar al Corpului Păcii în or. Criuleni. A venit pe
plaiul mioritic din Baltimore, statul Maryland, Statele Unite ale Americii, iar decizia de a face
voluntariat în Moldova a fost susţinută de întreaga sa familie.
– Stimată Ann Larrow, prezentati-vă, vă rog.
– Sunt din Statele Unite ale Americii. Am 57 de ani şi am venit în Moldova să fac doi ani
de voluntariat. Am absolvit universitatea, facultatea de istorie, dar am experienţă în mai
multe domenii, printre care masterat în dezvoltare organizaţională şi lidership. Experienţa
mea mai include dezvoltare de business, jurnalism, administrare. Ultimul meu loc de
muncă a fost la Academia de Ştiinţe Naţionale, în domeniul de întâlnire de planificare şi
editare rapoarte. Am ajutat jut să produc rapoarte. Am făcut în ţara mea şi voluntariat, în special am predat lidership şi comunicare, am ajutat multe grupuri de interese să se constituie şi să se
fortifice.
– Aţi mai lucrat în alte ţări, înafară de SUA şi Moldova?
– Nu, nu am mai lucrat în alte ţări, toate activităţile mele de voluntariat s-au desfăşurat în
SUA.
– Câţi ani aveţi? Spuneţi ceva despre familia Dvs.
– A 57-a zi de naştere am serbat-o în Moldova. Avem cu soţul trei copii, doi fii şi o fiică,
sunt bunică. Fiii au 34 şi, respectiv, 27 de ani, iar fiica are 31 de ani. Cînd le-am spus că
am decis să fac voluntariat în Corpul Păcii, au fost de acord cu mine,
– În Republica Moldova multe femei la vârsta dvs îşi încheie activitatea socială, aleg să
dădăcească nepoţii. Dvs aţi venit în Moldova. Cum v-aţi hotărât să faceţi acest pas şi de
ce aţi ales Moldova?
– Demult mă gândeam că vreau să fac violuntariat în Corpul Păcii. M-a ajutat să iau
decizia o femeie, care îmi era colegă de serviciu, şi care a început a practica activităţi de
voluntariat când atinsese vârsta de 50 de ani, şi a durat cam 20 de ani. Discutam într-un
cerc de colege şi Lize mi-a spus: „Acum este momentul potrivit! Eşti sănătoasă, ai multe
cunoştinţe, deci poţi aplica”. Conducerea Corpului Păcii a spus că Moldova este unica
opţiune, aşa că nu am fost pusă în situaţia să aleg. Nu ştiam unde e ţara asta, dar Google
m-a ajutat. Drept că în Baltimore am întâlnit oameni din Moldova, de exemplu, frizeriţa
la care îmi aranjam părul.
– Ştim că te-a vizitat recent soţul tău. Ce impresii i-a lăsat vizita în Moldova, în Criuleni în
special?
– Soţului i-a plăcut foarte mult or. Criuleni, în special oamenii despre care a spus că sunt
foarte prietenoşi. A cunoscut noii mei colegi, inclusiv şi voluntarii cu care colaborez,
gazdele Irina şi Alex, care ne-au invitat la cină. Ne-am plimbat pe la Nistru, a zis că este
pitoresc. Într-un final el a spus că i se pare că sunt fericită aici.
– Unde este biroul tău şi în ce activităţi eşti implicată în Criuleni?
– Sun invitată de către Asociația “Femeia și Copilul-Protecție și Sprijin” Am acolo un birou,
masă şi un compiuter. Pentru moment, eu sunt mai puțin implicată în activitatea organizației, care este una foarte bună, ceea ce-mi permite să ma mai mult timp pentru a lucra cu alte grupuri din comunitate. În prezent, ţin un curs de dezvoltare a abilităţilor de lider, cu câțiva studenți selectați, şi dezvolt un program de mentorat pentru copii. Predau la Centrul UNIT engleza pentru adolescenți și pentru adulți, în grupuri diferite. Voluntarul Joseph Wittig, care lucrează la Slobozia Duşca, mă ajută la aceste lecţii, iar eu îl ajut să predea lecţii de dezvoltare a businessului, pe care dânsul le ţine tot la UNIT. Mai merg la Centrul pentru copii „Speranţa”, unde ascult copiii atunci când ei îşi fac temele pentru acasă, sau pur şi simplu îmi găsesc cu ei ocupaţii. Copiii au nevoie să fie ascultaţi de cineva, şi eu le stau la dispoziţie.
– În ce măsură vă este uşor sau greu să comunicaţi în limba română?
– Îmi vine mai greu, pentru că frazele în limba engleză se construiesc diferit decît în limba
română, uneori mă simt frustrată, dar mă ajută să înţeleg şi să învăţ elevii mei cărora le
predau engleza. Învăţăm reciproc şi astfel ne descurcăm.
– Aţi reuşit să vă daţi seama ce fel de tradiţii sunt în Moldova, care vă plac sau care nu?
– Îmi plac dansurile şi cântecele populare, îmi place hora. Am încercat să o dansez chiar
şi nu mi-a părut deloc greu că te mişti ţupăind în cerc! Am reuşit să cunosc tradiţiile
localnicilor la Festivalul „Meşterul Manole”, am mai văzut concerte în Chişinău. Am fost
invitată la Hram în satul Slobozia Duşca, şi la fel, mi-a plăcut această tradiţie. Mă amuză
când cunoştinţele mele locale îmi dau sfaturi cum să mă îmbrac sau cum să fac ceva
„corect” sau „ca lumea”. Dar apreciez mult că oamenii în general sunt foarte prietenoşi.
– Ce mesaj vreţi să le transmiteţi criulenenilor?
– Vreau să le spun mulţumesc pentru că mă acceptă, pentru că au încredere în mine şi că
lasă copiii lor în grija mea. Mi-ar plăcea să fiu utilă şi în continuare.
Interviu de Svetlana Cernov
